Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate
08:52 | 22.08.2020 Categorie: Comunicate
Trei primari, un fost primar și un consilier raional în conflicte de interese și incompatibilități de funcție
Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că, Inspectoratul de Integritate a emis acte de constatare în privința a patru actuali aleși locali și a unui fost primar, care au admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese și cel al incompatibilităților de funcție, după cum urmează:
Primarul comunei Buda, din raionul Călărași a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese – În anul 2016, a admis un conflict de interese cu soțul, pe care l-ar fi angajat la la primărie în calitate de șofer și în privința căruia ar fi emis o serie de acte administrative/juridice, în perioada 2016-2019;
Primarul satului Chiriet-Lunga din UTA Găgăuzia a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese - Începând cu anul 2019, ar fi emis o serie de acte administrative/juridice în privința soțului, care a fost angajat șofer la primărie;
Primarul comunei Drăgănești din raionul Sângerei a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese – A examinat și semnat contracte de arendă a terenurilor cu o firmă, în care figura în calitate de asociat;
Fostul primar al comunei Zârnești din raionul Cahul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese – În 2016, aflându-se în calitate de primar, a încheiat dispoziția de angajare și contractul individual de muncă cu tatăl său, iar în anul 2017 a semnat cu acesta un alt contract, de prestare a serviciilor, în cadrul primăriei;
Un consilier în Consiliul raional Sângerei a încălcat regimul juridic al incompatibilităților – În perioada 2017-2020 a exercitat concomitent mandatul de consilier în Consiliul raional Sângerei și funcția de șef al Centrului Metodic al Direcției Învățământ din cadrul Consiliului raional Sângerei;
Inspectorii de integritate au decis că toți cei trei primari, aflați în funcție, precum și fostul primar din raionul Cahul, au admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, iar consilierul raional a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, prin faptul că având la dispoziție terminii legali prevăzuți de legislație, nu au declarat și nu și-au soluționat stările de conflict de interese sau incompatibilitate.
Dacă actele de constatare emise vor rămâne definitive, aleșii locali aflați încă funcții - ar putea fi decăzuți din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau din data încetării de drept a mandatului său. Totodată, ar putea fi incluși și în Registrul interdicțiilor, gestionat de ANI.
Aceste interdicții nu sunt aplicabile în cazul primarului comunei Drăgănești din raionul Sângerei, deoarece în perioada când acesta a admis consumarea conflictului de interese, legea abrogată nu prevedea asemenea consecințe.