FC Sevilla a câștigat pentru a șasea oară finala Ligii Europa
09:11 | 22.08.2020 Categorie: Sport
Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. FC Sevilla a cucerit trofeul Europa League 2020 după ce a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 3-2 (2-2), vineri seara, în finala desfăşurată la Koln, transmite MOLDPRES.
Sevilla a câştigat competiţia pentru a şasea oară, ducând mai departe recordul pe care îl deţinea.
Diferenţa a fost făcută de autogolul lui Romelu Lukaku (74), după ce primele două goluri ale andaluzilor au fost înscrise de olandezul Luuk de Jong (12, 33), iar pentru Inter au punctat Romelu Lukaku (5 - penalty) şi Diego Godin (36).
Echipa FC SEvilla are cele mai multe trofee, victorii şi goluri din istoria competiţiei. Meciul a început în forţă şi Inter a deschis scorul după doar cinci minute, prin belgianul Romelu Lukaku, din penalty, tot el obţinând lovitura de pedeapsă, după un fault al lui Diego Carlos asupra sa. Lukaku a marcat astfel în 11 partide consecutive în Europa League, cea mai lungă serie de goluri înscrise din istoria competiţiei. Belgianul a egalat numărul de goluri (34) marcate de brazilianul Ronaldo Nazario de Lima în primul său sezon la Inter (1997/98).
Obținerea trofeului, pentru a șasea oară, este o performanță unică realizată de echipa andaluză. Sevilla a câştigat toate cele şase finale jucate în Europa League. Inter, avându-l la comandă pe Antonio Conte, rămâne echipa cu cele mai multe meciuri jucate în Cupa UEFA/Europa League (190) şi cele mai multe câştigate (96).