Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
10:33 | 22.08.2020 Categorie: Comunicate
A fost lansat Programul de formare continuă pentru profesorii din centrele educaționale și grupurile de inițiativă ale diasporei
Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a participat la lansarea online a „Programului de formare continuă pentru profesorii din centrele educaționale și grupurile de inițiativă ale diasporei". La eveniment au mai participat: Nadejda Zubco, șeful adjunct al Biroului Relații cu Diaspora; experții Asociației Naționale a Trainerilor Europeni din Moldova; profesorii de limbă română și coordonatorii centrelor educaționale și grupurilor de inițiativă din Italia, Portugalia, Franța, Luxembourg, Rusia, Austria și Irlanda.
Secretarul de stat, Andrei Chistol a menționat că investiția în resursa umană este cea mai durabilă, iar formarea continuă a cadrelor didactice reprezintă unul din obiectivele de bază ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC). În context, oficialul a subliniat că și în acest an MECC va susține dotarea centrelor educaționale din Diaspora cu cărți și materiale didactice și organizarea concursurilor și activităților culturale.
Astfel, în perioada 21 august – 2 octombrie, participanții la program vor avea posibilitatea să-și dezvolte competențele profesionale în predarea-învățarea limbii române, modelul tradițional cu copiii și modelul la distanță, care vor include și organizarea de imersiuni lingvistice și culturale, concursuri pentru copii, variate activități pentru promovarea Republicii Moldova prin obiceiuri, limbă și tradiții.
Programul de formare continuă este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării", faza a II-a, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
La final de curs, participanții vor obține certificate de participare la Program.