Aleksandr Lukaşenko anunţă că va închide fabricile unde au avut loc proteste
19:06 | 22.08.2020 Categorie: Externe
Minsk, 22 aug. /MOLDPRES/. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat, sâmbătă, că va închide fabricile unde au avut loc proteste şi a sugerat că muncitorii participanţi la aceste acţiuni vor fi concediaţi, informează agenţia de presă rusă RIA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
''Dacă o fabrică nu lucrează atunci haideţi să îi punem lacătul pe poartă începând de luni'', a spus Lukaşenko în oraşul Grodno, aflat în apropierea frontierei cu Polonia. ''Oamenii se vor calma şi vom decide pe cine invităm (la muncă) după aceea'', a adăugat el.
În ultimele două săptămâni, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta contra realegerii controversate a lui Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte la scrutinul prezidenţial din 9 august.
Unii muncitori din mai multe fabrici din Belarus s-au alăturat protestelor.
Lukaşenko a negat că ar fi fost comisă vreo fraudă în alegerile din 9 august.
Lituania i-a oferit azil candidatei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care a părăsit Belarusul după alegerile prezidenţiale din 9 august. Fără a da nume, liderul de la Minsk a menţionat că organizatorii protestelor din Belarus ''stau peste hotare în ţări vecine'' şi se bucură de sprijin politic din partea liderilor statelor respective.
Opoziţia belarusă, care este convinsă că votul a fost fraudat, a anunţat o grevă generală în semn de protest, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii, iar Svetlanei Tihanovskaia doar 10%. Poliţia belarusă a intervenit brutal împotriva protestatarilor, reţinând mii dintre aceştia, dintre care mulţi au declarat că au fost torturaţi în detenţie.