Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
08:57 | 26.08.2020 Categorie: Comunicate
Inaugurarea sediilor SPF Briceni și SPF Soroca, după ce au fost construite din temelie
Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. Sectoarele Poliției de Frontieră Briceni și Soroca, construite în conformitate cu standardele europene, au fost date în exploatare la data de 25 august 2020. Ceremoniile oficiale de deschidere ale acestora au avut loc în prezența şefului Poliţiei de Frontieră Corneliu Groza, reprezentanţilor administraţiei publice locale și alți invitați.
Ambele clădiri reprezintă construcții moderne și bine amenajate. În cadrul acestora sunt create condițiile necesare de muncă pentru polițiștii de frontieră, astfel ca aceștia să fie capabili să ofere servicii de calitate cetățenilor la traversarea frontierei de stat și, totodată, să combată eficient acțiunile ilegale transfrontaliere.
Despre importanța Sectoarelor deschise spre activitate, ca subdiviziuni menite să asigure un climat de ordine şi drept la frontiera de stat, a fost evocat în discursul șefului Poliției de Frontieră Corneliu Groza.
„Astăzi ne bucurăm de o realizare deosebită, obținută pe segmentul dezvoltării infrastructurii instituționale. Recunoștință Guvernului pentru susținerea Poliției de Frontieră în construcția acestor două subdiviziuni, cât și mulțumim partenerilor de dezvoltare pentru dotarea cu tehnică și echipamente speciale. Sunt convins că liniștea și confortul angajaților va fi reflectat în activitatea cotidiană pe care o desfășoară." a conchis domnul Corneliu Groza.
Evenimentele au culminat cu prezentarea edificiilor, invitații familiarizându-se cu birourile spațioase și bine amenajate, dar și cu tehnica din dotare. Ambele Sectoare au primit în dotarea logistică câte un nou mijloc de transport.
Totodată, astăzi în cadrul solemnității de la SPF Soroca, șeful Poliției de Frontieră a menționat cu distincții cei doi polițiști de frontieră care au dat dovadă de bărbăție și curaj la salvarea unei persoane dintr-un accident rutier.
Noul Sector al Poliției de Frontieră Briceni, localizat pe strada Mihail Lermontov 36, orașul Briceni, are capacitatea de încadrare de până la 90 de angajați. Această subdiviziune are în responsabilitatea sa mai mult de 43 km de frontieră cu Ucraina și asigură controlul trecerii frontierei de stat în două puncte de trecere a frontierei Briceni-Rossoșani și Grimăncăuți-Vașkivțî. Construcția din temelie a SPF-ului a derulat în conformitate cu Planul de dezvoltare a frontierei de stat, iar dotările sunt compatibile cu exigenţele Uniunii Europene. Lucrările de construcție au demarat în iulie 2019 și au fost finisate la începutul lui august 2020. Valoarea investiției a constituit – 7 308 283,0 lei, cu finanțare din bugetul de stat.
Sediul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca este situat pe strada Mihai Eminescu 1, orașul Soroca, și are disponibilitatea încadrării la 70 de angajați. În responsabilitate îi revin mai mult de 40 km de frontieră cu Ucraina și asigură autorizarea trecerii frontierei de stat în punctele de trecere a frontierei Soroca-Țekinovka (debarcader local), Soroca-Țekinovka (debarcader interstatal) și Vasilcău-Velikaia Koșnița (debarcader local). Valoarea investiției din bugetul de stat a constituit 6 472 381,0 lei. Construcția reprezintă un ansamblu de imobile, format din bloc administrativ, boxe pentru păstrarea și deservirea tehnicii auto-motorizate, un complex de voliere pentru întreținerea și dresarea câinilor de serviciu și mijloace autonome tehnico-sanitare moderne pentru întreținerea infrastructurii Sectorului. Lucrările de construcție au fost inițiate la 24 iulie 2019.