La Biblioteca Națională a fost vernisată o expoziție dedicată Zilei Independenței și sărbătorii naționale ”Limba noastră cea română”
11:45 | 26.08.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. O expoziție de documente de patrimoniu cu genericul ”Cunoscând trecutul, scriem viitorul”, dedicată Zilei Independenței și sărbătorii naționale ”Limba noastră cea română” a fost inaugurată astăzi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Elena Pintilei, directorul instituției, a menționat că prin această manifestare angajații bibliotecii își doresc să aducă un omagiu celor ce au fost și celor ce mai sunt, celor ce au muncit cu abnegație pentru idealurile naționale și libertate. ”Sunt zile importante pentru noi, zile istorice, care aduc după sine o epocă de Renaștere Națională în Republica Moldova”, a subliniat Elena Pintilei.
Expoziția reunește circa 120 de documente de patrimoniu din fondul Bibliotecii Naționale despre istoria, știința, cultura Moldovei, descrise în cronicile vechi ale cărturarilor moldoveni.
Aceasta cuprinde patru compartimente: Istoria Moldovei în letopisețe și vechile cronici: Cazania lui Varlaam, Vechile cronice moldovenești până la Urechia, De neamul moldovenilor, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei ș.a.; Letopisețele cronicarilor Gh. Ureche, M. Costin, I. Neculce, despre Isaia Pustnicul, Macarie, Descrierea Moldovei lui D.Cantemir (sec. 17-18), N. M. Spătaru, etc.; Moldova istorică / Basarabia secolului XIX (până în anul 1940); Carte de învățătură în Basarabia până în sec. XIX: Gramatica moldovenească, Elemente aritmetice, De obşte gheografie (1795), manualele lui Ion Creanga, manuale publicate la editura Balta (până în anul 1940) și Limba română: etimologia și geneza; manuale cu conținut științific despre etimologia, geneza l. române (până în anul 1940).
Expoziția poate fi vizitată începând cu 26 august 2020 până la 30 septembrie.