În R. Moldova este marcată Sărbătoarea Națională „Limba noastră cea română”
10:38 | 31.08.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 31 aug. /MOLDPRES/. Mai multe acțiuni culturale, organizate online, dedicate celei de-a 31-a ediții a Sărbătorii Naționale ”Limba noastră cea română”, se desfășoară astăzi la Chișinău și în alte localități ale țării, informează MOLDPRES.
Într-un mesaj adresat cetățenilor R. Moldova, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a menționat, între altele, că Sărbătoarea Națională ”Limba Noastră” este o sărbătoare care oferă fiecărui cetățean prilejul de a cinsti, în mod solemn, limba maternă ca parte importantă a identității și culturii sale. ”Moldova pe bună dreptate se poate mândri de o diversitate frumoasă a limbilor. La noi, toți cetățenii, indiferent de apartenența etnică, se pot bucura de dreptul sacru de a vorbi, citi și gândi în propria lor limbă. Respectul față de acest drept este un angajament al conducerii Republicii Moldova, pentru că așa este civilizat și uman. Diversitatea culturală și lingvistică este cartea de vizită a Republicii Moldova. De aceea ”Limba Noastră” este și sărbătoarea păcii, solidarității și demnității tuturor cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat Zinaida Greceanîi.
Solicitat de agenție, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a afirmat că Ziua Limbii Române este cu adevărat o sărbătoare națională. ”Îmi amintesc de discursurile de acum 31 de ani ale lui Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Vatamanu și ale altor înaintași care au magnetizat mulțimile din Piața Marii Adunări Naționale. Atunci s-a pus fundamentul renașterii acestui fragment de popor. Bineînțeles, astăzi trăim și sentimente contradictorii, deoarece multe dintre victoriile noastre au fost deturnate. Sărbătoarea ”Limba noastră cea română” este un sentiment, o emoție purificatoare pe care o trăim în fiecare an la sfârșit de august”, a accentuat Arcadie Suceveanu.
Anul acesta, din cauza pandemiei, majoritatea evenimentelor culturale dedicate sărbătorii au loc în mediul on-line. Astfel, în dimineața zilei de astăzi, la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” a avut loc o lecție publică ”In Memoriam. Vlad Pohilă – om al cărții”, și un medalion literar ”Nicolae Mătcaș-80. Risipă și măsură”. Până la ora 15.00, în scuarul Centrului Academic Internațional ”Mihai Eminescu” din sectorul Botanica al capitalei are loc programul muzical-literar ”Odă limbii române”. Tot astăzi, la Academia de Științe a Moldovei este organizată ședința festivă on-line dedicată sărbătorii naționale ”Limba noastră cea română” și deschiderii celui de-al IX-lea Congres Mondial al Eminescologilor.
Pe parcursul zilei, se desfășoară expoziția on-line ”Bijuteriile Jocului”, dedicată aniversării a 75-a de la fondarea Baletului Național „JOC” și sărbătorii Naționale „Limba Noastră” în sala Muzeului de Istorie al orașului Chișinău. Un spectacol muzica-literar ”Odă limbii române” a fost organizat on-line de Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău și Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”. La Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși” are loc decernarea premiilor Expoziției-Concurs de Artă Plastică Contemporană ”Saloanele Moldovei. La ora 17.15, Ansamblul etnofolcloric ”Plăieșii” și Nicolae Gribincea prezintă programul cultural ”Cântare graiului străbun”. Evenimentele culturale se vor încheia cu programul Orchestrei municipale de muzică populară, condusă de Vasile și Vitalie Advahov, ”E sărbătoare, să răsune muzica!”. Majoritatea evenimentelor vor fi transmise la postul public de televiziune Moldova 1 și pe rețelele de socializare.
Din 2011, Ziua Limbii Române este marcată pe 31 august și în România.