Selecționata Moldovei la fotbal a făcut remiză în meciul cu Kosovo
08:25 | 04.09.2020 Categorie: Sport
Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Selecționata națională a Republicii Moldovei a făcut egal, 1 – 1, ieri seară, cu selecționata statului Kosovo, transmite MOLDPRES.
În primul meci din cadrul Ligii Națiunilor, selecționata moldoveană a făcut remiză, 1-1, cu selecționata kosovară pe stadionul “Ennio Tardini” din Parma, Italia, într-un meci desfășurat fără spectatori.
Pentru Republica Moldova a marcat Ion Nicolăescu, în minutul 20, pentru ca în repriza a doua să marcheze pentru kosovari Benjamin Kololli, în minutul 71. Arbitrul norvegian Kai Erik Steen a împărțit în prima repriză două cartonașe galbene, pentru moldoveanul Sergiu Plătică și pentru kosovarul Herolind Shala.
Remiza obținută de naționala Republicii Moldova are loc după opt eșecuri consecutive, din care șase suferite la zero.
Kosovo este cea mai nouă națională de fotbal din Europa, aceasta aderând la UEFA în 2016 și a evoluat bine în Grupa A din preliminariile pentru Campionatul European de Fotbal, încheind pe locul al 3-lea după Anglia și Cehia, dar în fața Bulgariei și a Muntenegrului.
Federația Moldovenească de Fotbal a mutat partida de fotbal pe teren neutru deoarece Republica Moldova nu recunoaște statul Kosovo ca subiect al dreptului internațional.