Peste 100 de eurodeputaţi cer sancţiuni contra Rusiei în cazul Navalnîi
12:47 | 04.09.2020 Categorie: Externe
Bruxelles, 4 sep. /MOLDPRES/. Peste 100 de membri ai Parlamentului European solicită sancţiuni împotriva celor responsabili de atacurile contra reprezentanţilor opoziţiei şi jurnaliştilor în Rusia, după otrăvirea politicianului Aleksei Navalnîi, transmite vineri dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Într-o scrisoare deschisă adresată şefului diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, eurodeputaţi din mai multe grupuri politice cer o ''anchetă integrală şi transparentă'' asupra cazului Navalnîi.
''Totuşi, rămânem extrem de sceptici că autorităţile ruse doresc să ancheteze contextul real al acestei infracţiuni'', susţin semnatarii scrisorii, amintind de cazurile Ana Politkovskaia şi Serghei Skripal.
În prezent, Aleksei Navalnîi se află în comă la un spital din Berlin. Autorităţile germane afirmă că testele toxicologice au dovedit că Navalnîi a fost otrăvit cu agentul Noviciok, dezvoltat de armata fostei Uniuni Sovietice. Kremlinul a negat că are vreo implicare în acest caz.
Borrell a subliniat joi seara posibilitatea de a lua măsuri suplimentare ca răspuns la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi. El a ameninţat deschis Rusia cu adoptarea unor sancţiuni, insistând că folosirea armelor chimice este ''complet inacceptabilă în orice circumstanţe''.
''Uniunea Europeană cere un răspuns internaţional comun şi îşi rezervă dreptul de a trece la acţiuni corespunzătoare, printre care măsuri restrictive'', a spus şeful diplomaţiei europene.
Într-o reuniune la nivel de ambasadori, Consiliul Nord-Atlantic dezbate vineri acest dosar, dar măsurile concrete sunt limitate.
Pe de altă parte, Comitetul de anchetă din Rusia i-a solicitat uneia dintre filialele sale din Siberia să investigheze posibilitatea ca cineva să fi încercat să îl asasineze pe Aleksei Navalnîi, a relatat vineri agenţia de presă rusă RIA.
Germania a afirmat că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu agentul toxic Noviciok şi a cerut pedepsirea autorilor. Până în prezent, Rusia nu a lansat o anchetă penală, susţinând că până în prezent nu există dovezi ale unei infracţiuni.