În perioada pandemiei, prozatorul Mihai Ștefan Poiată a editat cartea ”Scriitorii când nu scriu”
16:26 | 07.09.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 7 sep. /MOLDPRES/. În perioada pandemiei, prozatorul, dramaturgul și cineastul Mihai Ștefan Poiată a pregătit pentru tipar volumul ”Scriitorii când nu scriu”. Albumul cuprinde 1111 fotografii de regretatul maestru fotograf Nicolae Răileanu, selectate, ordonate și comentate de Mihai Ștefan Poată, informează MOLDPRES.
În postfața volumului, criticul literar Eugen Lungu menționează, între altele, că aceasta este o carte la patru mâini creată de doi autori: Nicolae Răileanu – imagine, Mihai Poiată – text. ”Este o carte-istorie, o carte-meditație, în care scriitorii sunt văzuți nu doar pe podiumurile gloriei, dar și înotând în noroaiele satelor noastre, în mijlocul cititorilor deloc spilcuiți, o carte inspirată de respect colegial față de personajele incluse în ea. Evident, volumul conține și o serie de șarje amicale, pline de umor, care, sperăm, vor afla înțelegerea cuvenită. Mihai Ștefan Poiată ne-a dat însă mai ales o carte plină de afecțiune și emoție față de memoria celui care a fost Nicolae Răileanu”, a subliniat Eugen Lungu.
La rândul său, Mihai Ștefan Poiată a afirmat că volumul întrunește 22 de compartimente tematice și e un portret în dinamică al breslei noastre literare, care în pofida încorsetării ideologice, a fost alături de oamenii care prin destinele lor le-au alimentat scrisul și le-au încurajat spiritul civic, apoi, când au aflat „Ce vor scriitorii”, li s-au alăturat în lupta pentru emancipare spirituală și reafirmarea identității naționale. ”Fiecare compartiment este însoțit de către un microeseu semnat de mine. Cele 1111 fotografii au fost selectate din peste 100 mii de imagini”, a precizat scriitorul și cineastul.
În altă ordine de idei, Mihai Ștefan Poiată a spus că, în prezent, lucrează la un ghid de scriere cinematografică, pentru tinerii cineaști, care este intitulat ”Aventura scenariului de film”.
Mihai Ștefan Poată s-a născut în 1949, în satul Cojușna, raionul Strășeni. În 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, Secția Ziaristică și în 1978 - Cursurile Superioare de Scenaristică și Regie de la Moscova, specializându-se în dramaturgia filmului de ficțiune.
Pe parcursul anilor 1972-1976, a activat în calitate de redactor și redactor superior la Redacția muzicală a Radioului Naţional, unde a realizat emisiunile: „Orizont-club", „Maraton sonor", „Fono-caleidoscop duminical" ș. a. În perioada 1979-1983 este redactor, membru al Colegiului pentru Scenarii, redactor-șef al Asociației de Creație „Arta" a Studioului Cinematografic „Moldova-film", realizând o serie de scenarii. În 1985-1986 este membru al Colegiului pentru Dramaturgie și Creații Muzicale al Ministerului Culturii. Începând cu anul 1986 şi până în 1989, este redactor-șef al Studioului Cinematografic „Moldova-film". Din 1989 până în 1994 este președinte al Concernului de Stat „Moldova-film". În anii 1989-1990 ocupă postul de viceministru al Culturii. Pe parcursul perioadei 1994-2002 este vicedirector general al Centrului Național de Cinematografie. Din 1994 este profesor la Departamentul Multimedia al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
În 1990-1994, Mihai Ștefan Poiată este deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, din anul 1994 până în 1999 ‒ şef al atelierului de dramaturgie la Academia Internațională de Drept Economic și Arte Audiovizuale (Chișinău). Pe parcursul anilor 1995-2000 este membru al Consiliului Fundației Internaționale pentru Cooperarea Țărilor din Europa Centrală și de Est (proiectul ALFA-TV, Budapesta). Practic, în aceeaşi perioadă, în anii 1999-2003, este şi redactor-șef al săptămânalului „De facto"(ediția română).
În calitate de dramaturg, a semnat piesele: ”Drumul trece prin casă” (1971), ”A patra latură a triunghiului”(1974), ”Melodia de după perete”, ”În lipsa celor prezenți” (1986), ”O insulă nelocuită pentru cinci persoane” (1989), ”Tentația contactelor imposibile” (2003), scenariile de film ”Anastasia Lazariuc” (1982), ”Vlad Ioviță” (în colaborare, 2004), ”Iacob Burghiu: Venim și mâine pe-aici?” etc. A editat cărțile ”Monolog în patru voci” (proză, dramaturgie, 1988) ,”Tentația contactelor imposibile” (dramaturgie, 1999), ”Reguli de circulație pentru apele subterane” (proză, 2006), ROCK-ul, ”NOROC”-ul şi NOI, (eseu culturologico-istoric, 2013), ”Voiaj de nuntă în trei”(proză, 2013), ” Mihai Dolgan. De ce au plâns ghitarele?” (2017) ș.a. Mihai Ștefan Poiată este laureat al mai multor premii literare. A fost distins cu medaliile ”Meritul Civic”, ”Mihai Eminescu”, cu ”Ordinul de Onoare” și cu ”Ordinul Republicii”.