Comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii
12:36 | 08.09.2020 Categorie: Comunicate
Organizația Internațională a Aviației Civile va susține eforturile MEI în consolidarea politicilor pe domeniul aviației civile
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Impactul crizei pandemice asupra aviației civile din Republica Moldova, măsurile întreprinse de autorități pentru susținerea acestui sector, precum și suportul pe care îl poate acorda Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) țării noastre în armonizarea politicilor din acest domeniu cu cele internaționale au fost principalele subiecte abordate de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, în cadrul unei videoconferințe cu președintele Consiliului ICAO, Salvatore Sciacchitano.
Ministrul Railean a menționat că, potrivit datelor oficiale ale EUROCONTROL, traficul aerian în Republica Moldova a înregistrat o scădere de peste 70%, iar transportul de pasageri a fost afectat dramatic, cu o diminuare de peste 90%. Sergiu Railean a menționat că printre acțiunile de susținere a domeniului sunt: relaxarea regulatorie privind licențierea, aplicată conform recomandărilor ICAO, dar și elaborarea de comun cu operatorii aerieni și Asociația Națională a Agenților Economici din Turism din Moldova a unei politici uniforme pentru emiterea și utilizarea voucherelor în schimbul contravalorii biletelor achitate de pasageri.
La rândul său, Salvatore Sciacchitano a afirmat că, ICAO este preocupată acum de elaborarea și aplicarea unui protocol de siguranță în sănătate publică în domeniul aviației civile, care ar permite utilizarea testelor express în aeroporturi, respectiv ar elimina necesitatea intrării în carantină în statele de destinație.
În context, ministrul Railean a dat asigurări că Republica Moldova sprijină consolidarea eforturilor comunității internaționale în domeniul aviației civile și va implementa recomandările ICAO, care vor contribui la relansarea domeniul aviației civile, dar și a altor domenii conexe, cum ar fi turismul.
La final, părțile au convenit să mențină și în continuare un dialog constant privind evoluțiile din domeniul aviației civile, pentru a asigura implementarea recomandărilor ICAO pentru statele membre.
Menționăm că, Organizația Internațională a Aviației Civile este o agenție a Națiunilor Unite, principiile căreia au ca scop dezvoltarea sigură, eficientă și durabilă a transportului aerian internațional. Republica Moldova este membră a ICAO din anul 1994.