API și CID NATO au constituit rețeaua „Jurnalism în domeniul apărării și securității”
13:49 | 08.09.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Asociația Presei Independente și Centrul de Informare și Documentare privind NATO au selectat, în urma unui concurs public, zece jurnaliști din mass-media națională și locală care vor fi membri ai rețelei „Jurnalism în domeniul apărării și securității”, transmite MOLDPRES.
Rețeaua de jurnaliști specializați în domeniul apărării și securității este constituită grație unui program finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, prin care Asociația Presei Independente și Centrul de Informare și Documentare privind NATO își propun să contribuie la consolidarea cunoștințelor membrilor rețelei, astfel încât aceștia să poată expune problemele complexe din domeniile apărării și a securității într-un mod ușor de înțeles pentru publicul larg.
Jurnaliștii selectați vor beneficia de un program de formare profesională (ateliere, cluburi de presă, schimb de experiență, vizită de studiu, concurs de materiale jurnalistice), în cadrul căruia vor cunoaște mai bine provocările la nivel național și internațional în ce privește securitatea și apărarea, dar și tehnicile jurnalistice de relatare a acestor subiecte complexe.