A fost lansat programul de promovare a lecturii 2020
16:02 | 08.09.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Biblioteca Națională a Republicii Moldova a lansat astăzi, în contextul Anului bibliologic 2020 - Anul Lecturii, Programul Național LecturaCentral, ediția a 3-a, 2020, care va avea loc în perioada septembrie - noiembrie 2020, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Elena Pintilei, directorul instituției, a afirmat că programul va contribui la cunoașterea și promovarea valorilor literare, culturale naționale și internaționale și este orientat pe centrarea eforturilor bibliotecii publice pentru promovarea valorilor unei societăți moderne.
Potrivit sursei citate, prima etapă de realizare a Programului va fi axată pe dezvoltarea competențelor bibliotecarilor prin oferirea suportului metodologic necesar activităților de formare în cultura lecturii, dezvoltarea serviciilor/activităților de bibliotecă bazate pe însușirea codului bunelor maniere și promovarea științei participative, planificarea activităților pentru demararea programului.
”Cea de-a doua etapă a Programului va include activitățile din luna septembrie-noiembrie organizate în biblioteci și centrate pe utilizator, în vederea realizării specificului Programului Național LecturaCentral, ediția a 3-a, 2020, care prevede centrarea eforturilor bibliotecilor pentru dezvoltarea unei comunități participative, armonioase, de ordine și respect reciproc. BNRM cu statut de Centru Biblioteconomic Național, dar ca și principalul actor de gestionare a programului, în colaborare cu SNB, va coordona și organiza următoarele activități: conferința Internațională „Lectura - interferențe biblioteconomice, pedagogice, psihologice și filosofice”, cu participarea specialiștilor din domeniul biblioteconomic din străinătate, campania „10 scriitori / 10 întâlniri / 10 localități" - deplasări în teritoriu cu scopul de a organiza întâlniri ale scriitorilor cu utilizatorii bibliotecilor publice. Campania ,,Biblioteca pentru o comunitate armonioasă, de ordine și respect reciproc” va avea loc în toate bibliotecile din Sistemul Național, iar în cadrul ei vor fi organizate activități de promovare a cărții și lecturii. Campania „Septembrie - nici o zi fără lectură" va include lansarea programului la BNRM și bibliotecile SNB, prezentări, lansări de carte; conferințe Skype, comunicare în direct cu autori, cercetători și alți specialiști.
Prima ediție a Programlui LecturaCentral a avut loc în 2018.