Autoritățile vor majora ajutorul unic oferit pensionarilor și persoanelor cu venituri mici
15:04 | 10.09.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Modificarea Bugetului asigurărilor sociale de stat /BASS/ a fost aprobată astăzi de către Legislativ în prima lectură, comunică MOLDPRES.
Potrivit documentului, atât veniturile, cât și cheltuielile totale ale BASS pentru anul 2020 vor fi majorate cu 232714,0 mii lei, de la 24339399,4 mii lei până la 24572113,4 mii lei. Se vor majora și cheltuielile legate de protecția în caz de incapacitate temporară de muncă, reieșind din nivelul executării a acestor cheltuieli în perioada semestrului I al anului și, totodată, din creșterea mărimii medii a indemnizației.
Vor crește cheltuielile pentru protecția persoanelor în etate, inclusiv din motivul creșterii numărului de solicitanți ai reexaminării pensiilor pentru limita de vârstă pentru beneficiarii care au realizat un stagiu de cotizare de la 10 ani, după realizarea dreptului la pensie, și a numărului solicitanților de pensie de urmaș pensionarilor din rândul militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, precum și creșterii mărimii pensiei de urmaș.
Totodată, se prevede majorarea sumei cheltuielilor legate de suportul financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat, determinată de creșterea ajutorului unic de la 700 la 900 de lei, precum și indexarea bianuală a pensiilor.
Indicatorii BASS pe anul 2020 sunt armonizați cu indicatorii incluși în proiectul legii pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2020, fiind coordonați cu Fondul Monetar Internațional.