ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

09:31 | 11.09.2020 Categorie: Comunicate

Secretarul de stat în domeniul culturii a participat la prima reuniune a statelor membre UNESCO, în context pandemic

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Pentru prima dată de la declanșarea pandemiei Covid-19, Adunarea Generală a Statelor părți la Convenția UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial a reunit reprezentanții celor 178 de state membre ale Convenției, inclusiv, ai Republicii Moldova. Prin urmare, în perioada 8-10 septembrie, secretarul de stat în domeniul culturii al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Andrei Chistol, a participat la lucrările Adunării Generale, marcând reluarea organizării forurilor multilaterale.

Reuniunea a oferit oportunitatea de a reafirma rolul vital al patrimoniului cultural imaterial drept sursă de reziliență, inspirație și solidaritate pentru popoare, în special, pentru a face față unor circumstanțe excepționale. Statele membre au salutat inițiativele UNESCO menite să sprijine salvgardarea patrimoniului cultural în contextul pandemiei Covid-19, printre care expoziția virtuală a celor peste 500 de elemente ale patrimoniului cultural imaterial protejate la nivel internațional. Totodată, au fost examinate modalitățile și principiile intervențiilor de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial în situații de urgență, eficientizarea procedurii de examinare a dosarelor și actualizarea mecanismelor pentru înscrierea elementelor pe listele reprezentative ale Convenției.

Până acum, trei elemente ale patrimoniului cultural imaterial al Republicii Moldova au fost înscrise în Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității: „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie" (2017, dosar comun cu Bulgaria, Macedonia de Nord și România), „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova" (2016) și „Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova" (2013).

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!