ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Bugetul de stat pentru anul curent a fost modificat

11:45 | 11.09.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Legea bugetului de stat pentru anul 2020 a fost rectificată. Pentru modificarea bugetului au votat 59 de deputați, comunică MOLDPRES.

Pentru lectura a doua a proiectului de rectificare a bugetului au fost înaintate peste 40 de amendamente care au obținut avizele Guvernului. Astfel, volumul bugetului de stat pentru anul 2020 a fost diminuat la venituri – cu 649,5 mil. de lei până la 37 201,5 mil. de lei, la cheltuieli – cu 1 856,7 mil. de lei până la 53 200,9 mil. de lei. Respectiv, deficitul s-a micșorat cu 1 207,2 mil. de lei: de la 17 206,6 mil. de lei până la 15 999,4 mil. de lei, ceea ce constituie 7,8% din Produsul Intern Brut.

Tot astăzi deputații au votat în lectura a doua și legea privind modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Astfel, atât veniturile, cât și cheltuielile totale ale BASS pentru anul 2020 au fost majorate cu 232714,0 mii lei sau de la 24339399,4 mii lei până la 24572113,4 mii lei, respectiv.

Proiectul de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

img20007252

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!