Comunicat de presă al Agenției Naționale de Integritate
10:42 | 14.09.2020 Categorie: Comunicate
ANI a inițiat controlul averii în privința unui deputat, iar șase procurori sunt vizați în procedurile contravenționale
Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. În perioada 07 -11 septembrie 2020, Inspectoratului de Integritate al ANI a inițiat controlul averii în privința unui deputat din Parlamentul Republicii Moldova și a unui șef de Penitenciar. La fel în procedurile inspectorilor de integritate au intrat patru procurori pe numele cărora au fost pornite cauze contravenționale, iar în privința altor doi procurori, inspectorii de integritate au emis procese verbale cu privire la contravenție. Totodată, alți 14 subiecți ai declarării au intrat în vizorul ANI pentru diverse neconformități admise. În aceeași perioadă de referință, inspectorii de integritate au stabilit amenzi în cuantum de 9000 de lei.
I. Au fost inițiate 10 controale pentru următorii subiecți:
AVERE– Un deputat din Parlamentul Republicii Moldova, un șef a unui Penitenciar și un subiect al declarării din cadrul APL Sadova, raionul Călărași;
INCOMPATIBILITĂȚI – Un primar din raionul Dondușeni;
CONFLICT DE INTERESE – Un primar din raionul Florești, un fost conducător al unei societăți pe acțiuni, un subiect al declarării din cadrul Spitalului raional Nisporeni, trei directori de organizații publice din raioanele Florești, Fălești și Cahul.
II. Au fost pornite 5 de cauze contravenționale pentru:
NEDEPUNEREA SAU DEPUNEREA TARDIVĂ A DECLARAȚIILOR DE AVERE ȘI INTERESE PERSONALE – Patru procurori ai Procuraturii municipiului Chișinău, Cahul și UTA Găgăuzia, un șef de direcție din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică;
III. Au fost întocmite 5 procese verbale cu privire la contravenție pentru:
NEDEPUNEREA SAU DEPUNEREA TARDIVĂ A DECLARAȚIILOR DE AVERE ȘI INTERESE PERSONALE – Doi procurori din Procuratura municipiului Chișinău, un consilier din cadrul Consiliului local al orașului Durlești, Chișinău, un funcționar public din cadrul primăriei Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul și un subiect al declarării din cadrul APL Ciolacu Nou, raionul Fălești.
IV. Au fost emise 2 acte de constatare a încălcării pentru:
INCOMPATIBILITĂȚI – Un subiect al declarării din cadrul APL Baxani, raionul Soroca;
CONFLICT DE INTERESE – Un director de școală din raionul Șoldănești.
V. Au fost eliberate 4 Certificate de integritate.
VI. Reprezentanții ANI au răspuns la 92 de apeluri telefonice, dintre care 19 au fost înregistrate la Linia instituțională de informare.