ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ziua Naţională a Vinului-2020 va avea loc pe 3-4 octombrie, mai mult în regim online

12:38 | 22.09.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare”, ediția din acest an a Zilei Naţionale a Vinului va fi marcată în zilele de 3 și 4 octombrie, transmite MOLDPRES.

„Cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, mai mult în mediul virtual, vom face o trecere în revistă a succeselor înregistrate în cei 19 ani de când în Republica Moldova este consemnat acest eveniment”, a declarat astăzi Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), într-o conferinţă de presă dedicată agendei sărbătorii.

„În acest an, ținând cont de noul context cauzat de criza pandemică COVID-19, în centrul capitalei nu vor fi organizate manifestări publice, care în anii trecuţi adunau zeci de mii de vizitatori, inclusiv turişti străini. Iniţial ne gândeam să renunţăm în acest an la Ziua Vinului, însă pe urmă ne-am gândit că ar fi incorect faţă de producători, toţi cei pasionaţi de vinul moldovenesc, şi am adaptat programul la realitate, dar nu am renunţat”, a explicat Gheorghe Arpentin.

Potrivit şefului ONVV, oricine, oriunde nu s-ar afla, va putea participa la acest eveniment, "care este al nostru, comun", și putem sărbători împreună cu milioane de oameni ziua în care ne vom spune „Eu deVIN sărbătoare”! „Sloganul vine să accentueze importanța acestui eveniment pentru noi toți și poartă în sine inițiativa de a continua celebrarea Zilei Naţionale a Vinului, în siguranță, alături de familie și prieteni”, a menţionat oficialul.

Astfel, în noul context, în primul weekend din octombrie, Ziua Națională a Vinului va fi celebrată după un program tematic care va include: ceremonia oficială a Zilei Naționale a Vinului care va cuprinde tradiționala decernare a Medaliilor de Recunoștință și a premiilor dedicate reprezentanților sectorului vitivinicol; expoziție - retrospectivă ce va ilustra cele mai importante momente din cei 19 ani; expoziție ale etichetelor pentru sticlele de vin; programe și emisiuni speciale, dedicate tradițiilor milenare în vinificație, la TV, radio și în mediul online, diferite concursuri tematice; programe speciale la toate vinăriile din țară, care își așteaptă oaspeții cu multe surprize.

Totodată, evenimentul va continua să fie marcat și peste hotarele țării. Mai mulți jurnaliști notorii, bloggeri specializați în domeniul vitivinicol, vor participa la o degustarea online a Vinului Moldovei, înlocuind astfel vizitele tradiționale de presă, specifice sărbătorii.

„Ziua Naţională a Vinului este un eveniment care de 19 ani înfrumuseţează ţara noastră cu o sărbătoare care oferă posibilitatea nu doar de a savura cele mai bune vinuri moldoveneşti, dar şi de a le promova departe de hotarele R. Moldova. De asemenea, arătăm cât este de important să fim alături de producătorii noştri, să le apreciem succesele, rezultatele frumoase şi să le deschidem ori să le uşurăm drumul spre pieţele internaţionale”, a relevat Mihai Machidon, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Festivalul Vinului din Moldova, ulterior denumit oficial “Ziua Naţională a Vinului”, s-a desfăşurat pentru prima dată în 2002, la iniţiativa preşedintelui de atunci al R. Moldova, Vladimir Voronin. Tradițional, evenimentul are loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și la vinăriile din ţară, în primul weekend din luna octombrie, după recoltarea strugurilor. Festivalul celebrează tradiţiile bogate ale vinificaţiei în Moldova, care datează din secolul al XV-lea. Scopul manifestării constă în promovarea și consolidarea imaginii țării noastre ca un important stat vitivinicol, asigurarea suportului pentru dezvoltarea sectorului, cunoașterea produselor vinicole, facilitarea procesului de includere a Moldovei pe traseele internaționale turistice ale vinului, atragerea investitorilor și turiștilor, sporirea consumului intern de băuturi de înaltă calitate, familiarizarea cu obiceiurile, cultura și tradițiile populare.

img20007534

img20007534

img20007534

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!