ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vaccinurile antigripale franceze vor fi comercializate în farmaciile din Rusia

12:57 | 09.10.2020 Categorie: Externe

Moscova, 9 oct. /MOLDPRES/. Vaccinul francez "Vaxigrip" a fost achiziționat de către Federația Rusă și va fi distribuit pentru comercializare în farmacii și în centrele medicale. Implicarea unui număr cât mai mare de farmacii, în viziunea autorităților ruse, va evita aglomerările în instituțiile medicale și va minimaliza riscul  infectărilor noi, anunță Agenția de Știri "Interfax", citată de MOLDPRES.

Directorul pentru relații corporative al instituției "Sanofi" (producător de vaccinuri), Iurii Mocealin, a declarat că pentru moment are loc un proces complicat, dar accelerat, de distribuire a preparatului și peste două săptămâni vaccinurile vor fi disponibile în farmaciile din toate regiunile Rusiei.

În Rusia, campania de imunizare antigripală cu vaccinul autohton a început la 1 septembrie și toți cetățenii au acces gratuit. Cei care doresc să utilizeze vaccinul francez vor merge în farmacii sau în centrele de sănătate, menționează sursa citată.

Sursă foto: vakcina.ru

img20008054

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!