ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderii UE insistă pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Londra

08:34 | 12.10.2020 Categorie: Externe

Londra, 12 oct. /MOLDPRES/. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alți lideri din Uniunea Europeană vor insista, la summitul din 15-16 octombrie, pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Regatul Unit, avertizându-l pe premierul Boris Johnson că planul Londrei de a ignora acordul de retragere a arătat că nu se poate avea încredere în britanici, a relatat cotidianul Financial Times, citat de Reuters, AGERPRES și MOLDPRES.

Diplomați europeni au afirmat că, la Consiliul European care începe joi, liderii statelor membre îi vor cere negociatorului-șef al UE Michel Barnier să se asigure că garanțiile privind concurența loială pentru companiile europene sunt susținute de dreptul Bruxellesului de a adopta rapid contramăsuri dacă Londra își încalcă angajamentele.

Franţa şi alte ţări cu sector al pescuitului puternic vor pune accentul pe hotărârea lor de a păstra cotele de pescuit în apele britanice, ceea ce îi va lăsa lui Barnier mai puţin spațiu de manevră pentru a ajunge la un acord cu Regatul Unit, notează publicația britanică.

De partea sa, Regatul Unit ar dori un acord de tipul celui cu Norvegia, în cazul căreia cotele de pescuit sunt stabilite în fiecare an.

Boris Johnson a stabilit 15 octombrie drept dată limită pentru ajungerea la un acord, iar un diplomat european a declarat vineri că Michel Barnier dorește câteva concesii suplimentare din partea Londrei înainte de a intra în ultima fază intensă a negocierilor asupra viitoarelor relații comerciale între UE şi Regatul Unit.

Principalele divergențe între UE şi Londra sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerț liber - fără cote şi taxe vamale - Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurență neloială din partea britanicilor pe piața europeană.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, cu 52% la 48%, într-un referendum desfășurat în 2016. În prezent este în vigoare o perioadă de tranziție până la 31 decembrie, timp în care va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relațiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizației Mondiale a Comerțului. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!