ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii

18:00 | 12.10.2020 Categorie: Comunicate

Dialogul social pe platforma Consiliului permanent privind restructurarea şi dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale şi venituri a fost reactivat

Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. Consiliul permanent privind restructurarea şi dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale şi venituri s-a reunit, astăzi, în ședință. Evenimentul a avut loc în format online și a fost condus de Lilia Palii, Secretar general al Ministerului Economiei și Infrastructurii și președinte al Consiliului.

În cadrul ședinței la care au participat, în calitate de invitați, și reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii (OIM), ai Ministerului Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, a fost examinată propunerea OIM privind direcționarea suportului pentru elaborarea recomandărilor de politici economice și sociale în vederea unui răspuns socio-economic la criza pandemică de COVID-19. În special, discuțiile s-au axat pe activitățile ce urmează a fi desfășurate în cadrul proiectului implementat de către OIM pentru consolidarea dialogului social tripartit, având ca finalitate stabilirea propunerilor pentru intervenții de politici pentru reducerea impactului pandemiei în domeniul economic și social.

Membrii Consiliului au avut un schimb de opinii și sugestii în perspectiva  agendei de activitate, apreciind suportul OIM în consolidarea capacității acestei platforme consultative tripartite.

Consiliul a fost instituit prin Hotărârea nr.11/2018 a Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective în scopul exercitării atribuțiilor acesteia pe dimensiunea dată și are ca membri reprezentanți ai Ministerelor Economiei și Infrastructurii, Finanțelor, precum și ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. De asemenea, în componența Consiliului au fost desemnați câte trei reprezentanți din partea Confederației naționale a sindicatelor și Confederației naționale a patronatului.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!