Un spectacol de Petru Vutcărău readuce în scenă Teatrul Național ”Eugene Ionesco”
15:22 | 13.10.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Teatrul Național ”Eugene Ionesco” va prezenta pe 17-18 octombrie, la ora 18.30, în cadrul celei de-a XXX-a stagiuni, spectacolul ”Arta conviețuirii” de Yasmina Reza, în regia lui Petru Vuctărău.
Potrivit organizatorilor, spectacolul este o comedie care va face publicul să iasă din rutina cotidiană și să revizuiască toate problemele ce țin de arta conviețuirii.
Subiectul central este frustrarea vieții de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde sosește cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversației dintre părinți este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafață toate nemulțumirile vieții de cuplu.
Din distribuție fac parte: Doina Avrat (Veronique Vallon), Gheorghe Pietraru (Michel Vallon), Anatol Guzic (Alain Reille) și Natalia Prodan (Annette Reille).
Sursă foto: Teatrul ”Eugene Ionesco”