Scriitorul Ioan Mânăscurtă: ”Am pregătit o carte de eseuri”
15:57 | 16.10.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Prozatorul, publicistul, eseistul și traducătorul Ioan Mânăscurtă a pregătit pentru tipar volumul de eseuri ”Știerea că suntem veșnici”, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, Ioan Mânăscurtă a afirmat că este vorba de o carte de eseuri filosofico-literare. ”O bună parte dintre acestea au apărut în ”Revista Literară” a Uniunii Scriitorilor din Moldova, unde susțin rubrica ”Limpeziri”. Cartea este gata. Totodată, lucrez la o proză de proporții. Nu știu câte pagini va avea. Deocamdată, în această perioadă am scris peste 100 de pagini. Proza se numește ”Un milion de ani de iubire”, iar într-un milion de ani de iubire încap multe. Este și cu caracter autobiografic, care reflectă și perioada studenției. Nu știu cu ce se va încheia lucrarea sau dacă se va termina cu un singur volum. Cred că va avea continuare”, a precizat autorul.
De asemenea, a elaborat o culegere de cântece și poezii patriotice, care urmează să apară în timpul apropriat. Scriitorul a menționat că în perioada pandemiei a citit foarte mult, și-a trăit viața destul de lejer.
”Nu am fost nici panicat, nu m-am închis în casă sau în turnul de fildeș. Mi-am căutat de treburile mele, bineînțeles, respectând anumite rigori, că nu-i rău să fim mai retrași, fără efuziuni sentimentaliste pe care le avem noi și ne pupăm cu primul întâlnit, ne îmbrățișăm cu primul cunoscut. Am avut o viață absolut normală. Am călătorit în perimetrul țării. Nu m-am simțit nici frustrat, nici închis într-o penitență voluntară”, a mai spus cunoscutul scriitor.
Totodată, Ioan Mânăscurtă a afirmat că a colaborat cu ziare și reviste – instituții de presă care l-au solicitat în această perioadă.
Ioan Mânăscurtă s-a născut la 28 aprilie 1953 în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia. În 1970- 1975, și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specialitatea ziaristică.
Primele lucrări de proză și publicistică le-a publicat în revista ”Moldova”, fiind susținut de către redactorul-șef al acestei publicații, Mihail Gheorghe Cibotaru și secretarul responsabil de redacție , Alexandru Gromov. După absolvirea Facultății, a fost redactor la ziarul ”Tinerimea Moldovei”, ulterior la revista ”Femeia Moldovei”, unde a publicat o serie de interviuri cu personalități ale culturii din R. Moldova, precum și eseuri despre clasicii literaturii române. Mai târziu, a fost redactor-șef la Colegiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, iar din 1992 - director al Editurii Uniunii Scriitorilor din Moldova. A susținut rubrici la revistele ”Moldova”, ”Chipăruș”, ziarele ”Patria tânără”, ”Flux” și la alte publicații.
În 1979, Ioan Mânăscurtă a debutat editorial cu volumul de interviuri și eseuri ”Noi și gândurile noastre”, urmat de cărțile ”Bărbații Universului”, ”Lecția de suflet”, ”Artefact”, ”Mâine când ne vom întâlni pe pământ”, ”Tăierea capului”, ”Marea vânătoare”, ”Înnodarea lui ceva cu altceva”, ”Ieșirea din timp”, ”Deslușirea semnelor” ș.a. Proza lui a fost tradusă în limbile rusă și ucraineană, iar romanul pentru adolescenți ”Artefact” – în franceză, cehă, japoneză, bulgară ș.a. De asemenea, a editat, împreună cu pictorul Sergiu Puică, dicționarele ilustrate bilingve: ”Primul meu dicționar” (român-francez, român-rus, român-englez, român-ucrainean, român–găgăuz și român-bulgar).
În prezent, este președinte al Asociației Culturale Editoriale ”Princeps”.