ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Biroului politici pentru reintegrare

16:28 | 16.10.2020 Categorie: Comunicate

Școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului și-au modernizat dotările tehnice cu sprijinul Programului activităților pentru reintegrarea țării 2020

Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Școlile cu predare în limba română din raioanele de est și municipiul Bender au finalizat implementarea proiectele finanțate prin intermediul Programului activităților pentru reintegrarea țării pentru anul 2020 (PARȚ 2020). Acestea au beneficiat de un ajutor material în valoare de câte 100 de mii de lei în anul curent, pentru îmbunătăți condițiile de studii.

Astfel, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din orașul Tiraspol a procurat 90 de bănci și scaune proiectate pentru un singur elev, pentru a asigura distanța minimă între elevii prezenți în clasă, precum și dulapuri și scaune pentru profesori.

Liceul „Evrika” din orașul Râbnița a procurat trei seturi de table interactive cu videoproiectoare, iar Gimnaziul din satul Roghi, raionul Dubăsari – o tablă interactivă, trei seturi de table monobloc, o plită electrică performantă pentru cantină și planșe informative.

Gimnaziul din comuna Corjova, r. Dubăsari - a alocat mijloacele financiare primite pentru reparația sălii sportive, asigurând astfel condiții calitative și moderne pentru petrecerea orelor, iar Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Dubăsari (amplasat în comuna Corjova) și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol (refugiat în s. Doroțcaia, r. Dubăsari) au achiziționat calculatoare și termometre digitale non-contact infraroșu.

În municipiul Bender, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” a achiziționat mobilierul pentru cantina instituției iar Școala de tip-internat pentru copiii orfani și rămași fără îngrijirea părinților a finalizat lucrările de construcție a noului gardului.

Totodată, Biroul politici pentru reintegrare comunică că Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” mai beneficiază și de un alt proiect din cadrul PARȚ 2020, în valoare de 515 mii lei, destinat achiziționării unui autocar pentru transportul elevilor.

Amintim că Programului activităților pentru reintegrarea țării are un buget anual de 15 milioane lei, fiind eligibile pentru finanțare proiectele ce urmează a fi implementate în Zona de Securitate și care reflectă activități specifice, cum ar fi dezvoltare comunitară și regională, reabilitare și renovare a infrastructurii locale, modernizare a instituțiilor sociale-cheie, soluționare a problemelor stringente de dezvoltare, asigurare a serviciilor publice esențiale, precum și acțiunile care contribuie la promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale Nistrului și la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării. 

În acest an au fost selectate pentru finanțare 42 de proiecte din totalul de 120 de proiecte depuse. Dintre acestea, 5 milioane lei au fost alocate pentru modernizarea instituțiilor din sistemul educațional, aproape 3 milioane lei pentru reparația și dotarea instituțiilor administrative, de cultură, sport și medico-sanitare și 6.2 milioane lei pentru iluminarea stradală și reconstrucția apeductelor din localitățile situate în Zona de Securitate.

Până la ziua de 16 octombrie curent, 14 proiecte din cele 42 selectate pentru finanțare, cea ce constituie 29%, au finalizat implementarea cu succes.

În total, în perioada 2011 – 2019, au fost finanțate 393 proiecte în valoare de 111.74 milioane lei, dintre care cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română au beneficiat de 6.325 milioane lei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!