ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a stabilit particularitățile exercitării dreptului de vot la alegerile prezidențiale

11:25 | 17.10.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală /CEC/ a precizat, în cadrul ședinței de astăzi, condițiile particulare care reglementează exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, relatează MOLDPRES.

Astfel, alegătorii fără înregistrare la domiciliu și/sau cu reședința expirată vor putea vota fiind înscriși în lista electorală suplimentară. Această categorie de alegători are obligația de a completa și de a semna o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă, anunță Serviciul de presă al CEC.

În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, în perioada valabilității reședinței, acesta votează în localitatea în care își are reședința.

Cetățenii, care în ziua votării se află în spitale, stațiuni balneare, case de odihnă, amplasate în altă localitate decât locul permanent de trai, pot vota fiind incluși în listele electorale suplimentare, iar dacă instituțiile menționate se află pe același sector cu domiciliul/reședința lor ei vor fi incluși în listele pentru votarea la locul aflării.

Persoanele deținute pe baza unui mandat de arest până la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, aflate în instituțiile penitenciare, vor vota fiind incluse în listele electorale suplimentare sau, după caz, în listele pentru votarea la locul aflării.

Persoanele în privința cărora este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu pot vota la locul aflării prin intermediul urnei mobile, cu informarea biroului electoral al secției de votare din perimetrul respectiv și organelor care exercită controlul respectării măsurii preventive.

Totodată, persoanele care își satisfac serviciul militar pot vota la secția de votare din localitatea în care este dislocată unitatea militară, mai anunță autoritatea electorală.

Sursă foto: provincial.md

img20008227

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!