Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene
12:30 | 20.10.2020 Categorie: Comunicate
Referitor la Raportul cu privire la implementarea Acordului de Asociere RM-UE
Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Pe agenda sesiunii Parlamentului European din perioada 19-21 octombrie a fost inclusă adoptarea Raportului cu privire la implementarea Acordului de Asociere RM-UE elaborarea căruia a fost coordonată de europarlamentarul-raportor Dragoș Tudorache. Anterior, acest raport a fost adoptat în cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European și prezentat de către Raportor în ședința plenară din 19 octombrie.
Remarcăm caracterul cuprinzător al documentului, ceea ce reflectă importanța acordată de Parlamentul European relației cu Republica Moldova și sprijinul pentru agenda europeană a țării noastre. Raportul reflectă viziunile forului legislativ european, implicit pozițiile grupurilor politice din componența acestuia, cu privire la progresele înregistrate în implementarea Acordului de Asociere, dar și problemele care necesită a fi soluționate.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene apreciază mesajele de încurajare, ține cont de îngrijorările exprimate și salută apelurile adresate instituțiilor europene privind necesitatea oferirii autorităților moldovenești a sprijinului necesar în realizarea reformelor pe măsura avansării acestora.