ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării;

15:02 | 20.10.2020 Categorie: Comunicate

Necrolog Vasile COLȚA

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Comunitatea sportivă din Republica Moldova este profund îndurerată de trecerea la cele veșnice a antrenorului Vasile Colța.

De-a lungul activității sale în calitate de antrenor-profesor și antrenor principal al Lotului Național de Judo, Vasile Colța a antrenat, instruit, și pregătit cu mult efort, caracter, disciplină și dăruire de sine, multipli sportivi talentați și de mare performanță, care au reprezentat cu onoare și demnitate Republica Moldova pe arena internațională la evenimentele sportive de „Judo": campionate europene; campionate mondiale; la universiade și la turnee internaționale.

Pentru merite deosebite în dezvoltarea sportului, contribuție substanțială la pregătirea sportivilor de performanță și activitate metodico-didactică prodigioasă i-au fost conferite următoarele distincții de stat: „Antrenor Emerit", „Ordinul de Onoare" și  „Ordinul de Aur" (Bulgaria).

În aceste momente de tristețe, transmitem condoleanțe și compasiune familiei, rudelor, colegilor și tuturor celora care l-au cunoscut pe Vasile Colța. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Igor ȘAROV, ministrul Educației, Culturii și Cercetării;

Ivan GHEORGHIU, secretar de stat în domeniul tineret și sport;

Andrei GOLBAN, președintele Federației de Judo.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!