ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” readuce în scenă trei spectacole

14:30 | 21.10.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. Trei spectacole vor fi jucate în perioada 23-25 octombrie la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din capitală, informează MOLDPRES.

Astfel, vineri, 23 octombrie, la ora 18.00, în Sala Mare a teatrului va avea loc spectacolul ”Cântec de leagăn” de Dumitru Matcovschi, în regia lui Alexandru Cozub. Potrivit regizorului, "Cântec de leagăn" este o dramă a oamenilor de la sat, care își duc cu greu povara vieții. Teofil Augustinovici, directorul școlii sătești, este, practic, cea mai mare persoană de încredere a satului, fără care nu se petrece absolut nimic. Spectacolul este condimentat cu efecte comice. Limbajul şi comportamentul eroilor amintește de perioada anilor 80-90, perioada „Marii Restructurări Sovietice”. Acest spectacol ne îndeamnă să ținem la focul din vatră, la casa părintească.

Din distribuție fac parte actorii: Vitalie Rusu, Angelina Ciobanu, Margareta Pântea, Petru Oistric, Ion Mocanu, Valentin Zorilă, Mihaela Damian-Oistric,  Diana Decuseară,  Ana Tkacenko și Angela Ioan-Cărăuș.

Sâmbătă, 24 octombrie, la ora 18.00, publicul este așteptat la spectacolul „Dosarele Siberiei”, de regizorul Petru Hadârcă, după memoriile Ecaterinei Chele, deportată în 1941, Margaretei Cemârtan-Spânu, deportată în 1949, și ale lui Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la 10 ani de GULAG. Potrivit directorului instituției, Petru Hadârcă, ideea de a monta „Dosarele Siberiei” a venit după ce a realizat la Radio București câteva spectacole radiofonice consacrate deportărilor. Este vorba despre „Deportați în Siberia” și „Douăzeci de ani în Siberia”, după textul Aniței Andriș-Cudla, precum și „Stalin mi-a furat copilăria” de Boris Vasiliev ș.a. 

Duminică, 25 octombrie, la ora 18.00, pe scena teatrului va fi prezentat spectacolul ”Familia TOT” de dramaturgul maghiar István Örkény, în regia lui Alexandru Cozub.

Potrivit regizorului Alexandru Cozub, director artistic al teatrului, spectacolul este o comedie de situație despre un poștaș nebun, cu acte în regulă, dar cu mintea lucidă, care „împarte” corespondența după bunul său plac, despre un renumit maior, care, pe moment ce trece, devine un tot mai crud dictator al Familiei „Tot”.  De asemenea, aici o putem vedea pe Agica, fata naivă și ciudată, pe Marișca, binevoitoare și supusă și, desigur, pe simpaticul Domn Tot. „Este o tragicomedie, în care se întâmplă lucruri grave. E o poveste despre natura schimbătoare a omului, de transformare a caracterului în niște condiții de frică pentru a sluji orbește unui nebun ajuns la putere”, a specificat Alexandru Cozub.

Din distribuție fac parte Angela Ciobanu (Doamna Tot), Ion Mocanu (Domnul Tot), Vitalie Drucec (Maiorul),  Diana Decuseară (Fiica Agica), Doina Severin (Fata cu reputație rea), Alexandru Pleșca (Maiorul elegant), Nicu Suveică (Ciprian) și Ghenadie Gâlcă (Poștașul).

Sursă foto: TNME

img20008262

img20008262

img20008262

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!