ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Căplani, Stefan Vodă, va fi ridicat un monument în memoria persoanelor deportate

17:18 | 21.10.2020 Categorie: Regiuni

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. În satul Căplani, raionul Ștefan Vodă, va fi edificat un monument în memoria persoanelor deportate în perioada 1940-1953. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, prezentată în temeiul deciziei Consiliului local Căplani, transmite MOLDPRES.

Potrivit hotărârii, monumentul va fi construit conform unui proiect avizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. „Cheltuielile pentru elaborarea documentației de proiect, executarea, edificarea monumentului și amenajarea terenului aferent vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare ale bugetului Primăriei satului Căplani, inclusiv din donații, sponsorizări și alte surse neinterzise de lege”, indică documentul.

Recent, pe 14 octombrie, când creștinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului, iar la Căplani este Hramul satului, în localitate a fost inaugurată o troiță, în memoria victimelor deportărilor sovietice şi a foametei, însă sătenii își doresc şi un monument „care să amintească generațiilor în creştere despre ororile unuia dintre cele mai odioase evenimente ale secolului trecut – deportările”.

În total, au fost trei valuri de deportări în masă, când oamenii erau încărcați în trenuri și duși spre Siberia și Kazahstan. Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Cel de-al doilea val de deportări în masă a avut loc pe 6-7 iulie 1949, iar al treilea - 31 martie - 1 aprilie 1951. Nu se cunoaște cifra exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, istoricii estimând cifra de câteva sute de mii de persoane deportate.

În fiecare an, pe 6 iulie, pe întreg teritoriul țării, este declarată zi de doliu național și sunt comemorate victimele deportărilor staliniste.  În prezent, în Republica Moldova locuiesc aproximativ opt mii de deportați.

Sursă foto: @caplani

img20008326

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!