ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat amendamente la Acordul privind comerțul liber cu Ucraina

18:59 | 21.10.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței de Guvern, condusă de prim-ministrul Chicu, s-a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Protocolului de amendare a Acordului privind comerțul liber dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de miniștri al Ucrainei, semnat la Chișinău la 13 noiembrie 2003, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Potrivit Protocolului, urmează a fi revizuite regulile de origine a mărfurilor, aplicate în cadrul comerțului bilateral. Acțiunea dată va facilita investitorii și mediul de afaceri să valorifice la maxim regimul comercial existent cu Uniunea Europeană, utilizând mecanismul de cumulare diagonală și cu Ucraina. În practică, producătorii autohtoni ar putea importa materii prime și componente originare din Ucraina, ulterior, prelucrându-le în Republica Moldova și exportând produsul finit în Uniunea Europeană, fiind însoțite de certificate de origine moldovenească, fără achitarea taxei vamale conform regimului preferențial existent.

Aprobarea amendamentelor vine în contextul în care Ucraina aplică din luna ianuarie 2019 prevederile Convenției PEM (Convenția cu privire la regulile de origine preferențiale Pan-Euro-Mediteraneene) în comerțul cu Uniunea Europeană.

Țara noastră din 2015 a devenit stat membru la Convenția PEM și conform Protocolului II al Acordului de Asociere RM-UE aplică prevederile acesteia în comerțul cu țările UE. În rezultat, Moldova și Ucraina vor utiliza identic regulile de origine în comerțul bilateral și principiul cumulării diagonale.

img20008334

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!