Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chișinău
13:33 | 22.10.2020 Categorie: Comunicate
Autoritățile municipale sunt preocupate de problema colectării de bani în instituțiile de învățământ
Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Conducerea Direcției generale educație, tineret și sport, experți în domeniul educației, reprezentanți de la Centrul Național Anticorupție de la Ministerul Justiției, precum și ai sectorului asociativ, au participat miercuri, 21 octombrie, la o ședință de lucru convocată de viceprimarul Angela Cutasevici, unde s-a discutat despre soluțiile de reglementare, la nivel de administrație publică municipală, pentru prevenirea cazurilor de corupție în școli și grădinițe.
„Am stabilit că trebuie să dispunem de anumite abordări, care ne-ar ajuta să avem temei legal și administrativ de a interveni, prin sancționare sau responsabilizare a managerilor instituțiilor de învățământ dar și a părinților, pentru contracararea fenomenului colectărilor ilegale de bani", a subliniat viceprimarul de ramură.
Inițial, părțile implicate au decis să identifice problemele din sistem și să ofere soluții pentru acestea. Pornind de la actele normative existente, specialiștii vor stabili reglementarea raporturilor dintre asociațiile de părinți și instituțiile din domeniul educației: grădinițe și școli. De asemenea, vor fi reanimate consiliile de etică din cadrul direcției generale, dar și a instituțiilor de învățământ preșcolar și preuniversitar.
Anatolie Gremalschi, expert în politici educaționale, coordonator de program la Institutul de Politici Publice, a ținut să menționeze că potrivit unui studiu efectuat, părinții sunt deranjați de faptul că plățile suplimentare sunt solicitate foarte des. Totodată, respondenții se pronunță pentru continuarea procesului, considerând că este mai bine pentru copiii lor, astfel autoritățile nu trebuie să meargă pe pista interzicerii. Pe de altă parte, părinții vor să știe cum sunt utilizați banii colectați de la ei.
De asemenea, în ultima perioadă, implicarea cadrelor didactice în procesul de colectare a banilor a scăzut substanțial. „În schimb s-au activizat diverse asociații, comitete, fonduri, grupuri etc., care colectează surse financiare. Astfel, cazurile persistă, dar profesorii nu pot fi învinuiți că participă în proces", a ținut să remarce expertul.
Anatolie Gremalschi a mai recomandat încurajarea creării asociațiilor de părinți și atragerea acestora în câmpul legal de funcționare, în condițiile când, în prezent, doar 15% dintre asociații sunt cu statut legal. De asemenea, organizațiile de părinți și școlile, ar trebui să colaboreze în baza unor acorduri de parteneriat.