ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

18:47 | 23.10.2020 Categorie: Comunicate

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu" aniversează 75 de ani de la fondare

Chişinău, 23 oct. /MOLDPRES/. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a participat astăzi, 23 octombrie, la ședința solemnă consacrată aniversării a 75 de ani de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu"(USMF).

Oficialul a adresat un mesaj de felicitare conducerii USMF, dar și întregului corp didactic și academic, precum si studenților de la medicină și farmacie.

Ministrul Șarov a ținut să sublinieze importanța discipolilor și colaboratorilor Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu"  în condiţiile actuale dificile, generate de pandemia de COVID-19.

„Anume discipolii și colaboratorii acestei instituții și-au asumat enorma responsabilitate faţă de societate, de a forma și a pune în serviciul oamenilor medici și farmaciști competenți şi devotați profesiei. În acest context solemn, vreau să accentuez încă o dată recunoștința noastră studenților Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu", care imediat ce a fost declarată starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, s-au oferit să acorde suport sistemului național de sănătate și au venit cu inițiativa de a ajuta personalul medical. Vă urez tuturor un an academic mai bun, în care provocările să reprezinte imbolduri și pași spre schimbare și dezvoltare. Îmi doresc ca, împreună cu Dvs., să consolidăm forța și credibilitatea întregului nostru sistem universitar, capabil să răspundă nevoilor prezentului și să pregătească studenții pentru perspectivele viitorului", a declarat ministrul Educației, Culturii și Cercetării.

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu" este unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova care instruiește medici și farmaciști.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!