ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 24 octombrie

08:00 | 24.10.2020 Categorie: Societate

24 octombrie 1648 - Este semnată îndelung pregătita Pace de la Westfalia care pune capăt războiului de 30 de ani. După decenii de distrugeri și pierderi umane, Franța lui Richelieu și Sfântul Imperiu Roman al Habsburgilor înțeleg că acest război nu va avea un învingător și ajung la pace.

24 octombrie 1795 - De pe harta Europei dispare statul Polonia. Teritoriul este împărțit între Austria, Prusia și Rusia.

24 octombrie 1813 - Războiul ruso-iranian se termină cu Pacea de la Gulistan. Imperiul Rus își lărgește granițele, incorporând Azerbaidjanul de Nord, Georgia și Daghestanul.

24 octombrie 1857 - În Anglia este înființat primul club de fotbal - Sheffield F.C. Primul meci intercluburi la fotbal are loc în 1860 între Sheffield F.C. și Hallam F.C.

24 octombrie 1882 - S-a născut marele compozitor maghiar Imre Kalman.

24 octombrie 1917 - În cadrul Primului Război Mondial, trupele italiene suferă o înfrângere zdrobitoare în fața armatei austro-ungare. În Bătălia de la Caporetto italienii pierd 300 000 de oameni, majoritatea fiind făcuți prizonieri. Aliații vin de urgență în ajutorul Italiei.

24 octombrie 1918 - S-a născut scriitorul și sociologul Dimitrie Gusti.

24 octombrie 1927 - S-a născut cel mai mare chansonetist francez, Gilbert Becaud, supranumit de compatrioții săi "Domnul 100 000 de volți".

24 octombrie 1929 - Are loc "Joia Neagră" la Bursa de pe Wall Street. După crahul celei mai mari burse din lume, are loc o reacție în lanț, cad cele mai importante burse europene și asiatice. Astfel, este provocată cea mai mare criză economică globală.

24 octombrie 1935 - Italia fascistă invadează Etiopia.

24 octombrie 1944 - A murit magnatul industriei auto, Louis Renault. El a pus bazele renumitului concern ce-i poartă numele.

24 octombrie 1945 - Este adoptată Carta Națiunilor Unite, care pune bazele Organizației Națiunilor Unite.

24 octombrie 1957 - A murit celebrul designer Christian Dior.

24 octombrie 1960 - La cosmodromul sovietic Baikonur a avut loc cel mai grav accident produs vreo dată în acest domeniu. O explozie puternică a luat viața a circa o sută de oameni. Presa sovietică a trecut cu vederea această catastrofă.

24 octombrie 1970 - Politicianul de stânga, cu vederi marxiste, Salvador Allende este ales în calitate de președinte al Republicii Chili.

24 octombrie 1974 - A murit celebrul violoncelist sovietic David Oistrah.

24 octombrie 1990 - Curtea Constituțională a Ungariei declară pedeapsa capitală neconstituțională.

24 octombrie, anual - Ziua Națiunilor Unite.

24 octombrie, anual - Ziua Internațională a dezvoltării informaționale.

img20008392

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!