ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

NASA a descoperit apă pe fața vizibilă a Lunii

19:07 | 26.10.2020 Categorie: Externe

Washington, 26 oct. /MOLDPRES/. NASA a confirmat în premieră, cu ajutorul Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA), prezența apei pe fața vizibilă a Lunii. Această descoperire, anunțată luni de Agenția spațială americană printr-o conferință de presă, indică faptul că apa selenară ar putea exista la nivelul întregii suprafețe a Lunii, nu doar în regiunile reci şi umbrite ale acesteia, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.

SOFIA a detectat molecule de apă (H2O) în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari cratere lunare vizibile de pe Pământ, situat în emisfera sudică a Lunii, precizează un comunicat publicat pe site-ul nasa.gov. Observațiile precedente care vizau suprafața lunară au detectat anumite forme de hidrogen, dar nu au putut să facă distincția între cele existente în apă şi cele prezente într-o "rudă" a sa apropiată din punct de vedere chimic, hidroxil (OH). Datele colectate din acel crater dezvăluie prezența apei în concentrații cuprinse între 100 şi 412 părți per milion - aproximativ echivalentul unei sticle de apă având capacitatea de 354,8 mililitri -, captivă într-un metru cub de scoarță selenară.

Rezultatele studiului au fost publicate în cel mai recent număr al revistei Nature Astronomy.

"Aveam indicii conform cărora H2O - apa pe care o cunoaștem - ar putea fi prezentă pe fața vizibilă a Lunii", a declarat Paul Hertz, directorul Astrophysics Division de la Science Mission Directorate din cadrul sediului general al NASA, situat în Washington. "Acum știm că se află acolo. Această descoperire schimbă cunoștințele noastre despre suprafața Lunii şi ridică o serie de întrebări interesante despre resursele relevante pentru explorarea spațiului îndepărtat", a adăugat expertul american.

Prin comparație, deșertul Sahara are o cantitate de apă de 100 de ori mai mare decât aceea detectată de SOFIA la nivelul scoarței selenare. În pofida acestor cantități mici, descoperirea anunțată de NASA generează noi întrebări despre felul în care se formează apa şi despre modul în care ea persistă în condițiile dificile şi lipsite de aer ce există la suprafața satelitului natural al Terrei.

foto: neomedinstitute.com

img20008450

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!