Guvernul a aprobat un proiect privind activitatea de asigurare și reasigurare
15:17 | 28.10.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. Guvernul, întrunit astăzi în ședință, a aprobat şi urmează să prezinte Parlamentului proiectul de lege privind activitatea de asigurare și reasigurare. Acesta transpune unele directive europene în domeniu, transmite MOLDPRES.
Conform deciziei Executivului, această lege reglementează: autorizarea și desfășurarea activității de asigurare și/sau reasigurare, de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări pe teritoriul Republicii Moldova; cerințele prudențiale pentru societățile de asigurare și/sau reasigurare, intermediarii în asigurări şi reasigurări; supravegherea grupurilor de asigurare și de reasigurare; regimul societăților de asigurare și/sau reasigurare aflate în dificultate; reorganizarea și lichidarea societăților de asigurare și/sau reasigurare; competența și atribuțiile Autorității de supraveghere, cooperarea acesteia cu alte autorități, organisme și persoane.
Dispozițiile legii nu se extind asupra asigurărilor sociale de stat, asigurărilor obligatorii de asistență medicală şi fondurilor nestatale de pensii. „Scopul prezentei legi constă în asigurarea stabilității, transparenței și a libertății de a presta servicii în sectorul asigurărilor, prevenirea riscurilor de sistem și protejarea drepturilor asiguraților, beneficiarilor de asigurare și terțelor persoane”, indică documentul.
Dispozițiile prezentei legi se aplică: societăților care solicită licență pentru desfășurarea activității de asigurare și/sau reasigurare în conformitate cu prezenta lege; societăților care dețin licență pentru desfășurarea activității de asigurare și/sau reasigurare și activează pe teritoriul Republicii Moldova, precum și sucursalelor acestora din țările terțe; sucursalelor societăților de asigurare și/sau reasigurare din țările terțe în ceea ce privește activitatea acestora desfășurată în Republica Moldova; persoanelor juridice sau fizice care solicită autorizarea sau licențierea după caz pentru desfășurarea activității de intermediere sau care desfășoară activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări şi alte activități conexe acesteia în conformitate cu prezenta lege ş.a.
Foto: autoblog.md