Modificările Regulamentului de finanţare a proiectelor culturale intră în vigoare pe 30 octombrie
12:06 | 29.10.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Modificarea „Regulamentului cu privire la modul de finanțare din bugetul de stat a proiectelor culturale desfășurate de organizațiile necomerciale”, aprobat printr-o Hotărâre de Guvern în 2019, va intra în vigoare mâine, la data publicării în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Modificarea a fost aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC). Potrivit ministerului, „necesitatea modificării documentului vine ca urmare a problemelor întâmpinate în procesul organizării sesiunii de proiecte culturale în anul 2020”.
Astfel, proiectele care acumulează o medie aritmetică a punctajului mai mare sau egală cu 60, primesc finanțare identică procentual cu punctajul acumulat din maximumul cuantumului finanțării unui proiect cultural.
Proiectele depuse pentru fiecare arie tematică în parte vor fi evaluate conform grilei de evaluare de către trei membri din comisia de experți, dintre care unul este reprezentant al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, unul reprezentant al instituțiilor din subordine şi unul din societatea civilă.
Totodată, a fost modificată denumirea unor arii tematice, pentru a le racorda la limbajul academic și artistic general acceptat.
Sursă: www.monitorul.md
foto: MECC