ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

20:21 | 29.10.2020 Categorie: Comunicate

USAID donează încă 25 de echipamente de videoconferință pentru a susține eforturile de modernizare a instanțelor judecătorești din Moldova

Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Guvernul Statelor Unite ale Americii continuă să sprijine modernizarea sectorului justiției din Republica Moldova. Alte 25 de sisteme de videoconferință în valoare de 151.790 Dolari SUA au fost procurate și instalate prin intermediul Programului Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru Justiție Transparentă. Anterior, Programul a mai oferit 20 de seturi pentru sediile centrale ale tuturor instanțelor judecătorești și un set de videoconferință Consiliului Superior al Magistraturii, cu valoarea totală de 131.300 Dolari SUA.

Pe lângă donațiile de echipamente, în septembrie – octombrie 2020, experții Programului USAID pentru Justiție Transparentă au instruit reprezentanții sediilor secundare ale judecătoriilor privind utilizarea corectă a echipamentelor de videoconferință pentru desfășurarea ședințelor de judecată de la distanță.

Pentru prima dată, aplicația de videoconferință a fost pilotată în instanțele judecătorești și în penitenciarele din Moldova în noiembrie 2018. De atunci și până în prezent, au fost desfășurate aproximativ 8.500 de ședințe de judecată de la distanță, autoritățile economisind peste 5 milioane de lei moldovenești pentru transportarea și escortarea deținuților la ședințele de judecată.

Videoconferința s-a dovedit a fi o soluție indispensabilă care a permis continuarea funcționării sectorului justiției în situații excepționale, precum cea provocată de pandemia de COVID-19. În perioada stării de urgență, instituită între 17 martie și 15 mai 2020, instanțele au desfășurat de la distanță peste 800 de ședințe de judecată pe cele mai stringente cauze.

Ulterior, după introducerea stării de urgență în sănătate publică, numărul ședințelor de judecată petrecute de la distanță s-a majorat semnificativ, urmare a unor modificări legislative care au permis examinarea prin videoconferință a tuturor cauzelor penale cu deținuți. Astfel, în perioada 16 mai – 23 octombrie 2020, prin videoconferință au fost desfășurate peste 6.000 de ședințe de judecată.

Videoconferința a ajutat autoritățile să prevină răspândirea infecției în instanțele de judecată și instituțiile penitenciare, asigurând, totodată, respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, prin neadmiterea întârzierilor îndelungate la examinarea cauzelor lor.

Totodată, Programul USAID pentru Justiție Transparentă a elaborat un studiu de fezabilitate privind extinderea conceptului de videoconferință care conține o serie de recomandări și linii directoare pentru utilizarea pe scară largă a videoconferinței la examinarea mai multor categorii de cauze. Propunerile vizează și modificarea legislației și instituirea centrelor de videoconferință în cadrul mai multor entități publice din Moldova, ceea ce va permite justițiabililor să participe la ședințe de judecată, indiferent de locul în care se află.

Reamintim că, Programul USAID pentru Justiție Transparentă oferă asistență tehnică și metodologică sistemului judecătoresc din Republica Moldova începând cu anul 2017. Implementarea noului Program Integrat de Gestionare a Dosarelor, actualizarea noului Portal  Național al Instanțelor de Judecată și modernizarea site-urilor web ale Consiliului Superior al Magistraturii și Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești sunt doar câteva dintre realizările majore obținute cu susținerea Programului USAID pentru Justiție Transparentă.

Pe parcursul implementării Programului USAID pentru Justiție Transparentă, asistența oferită de poporul american pentru modernizarea instanțelor judecătorești din Moldova a constituit 7.5 milioane Dolari SUA.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!