ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău

15:03 | 30.10.2020 Categorie: Comunicate

Primarul general a avut o întrevedere cu Ministrul Finanțelor referitor la implementarea proiectului „Deșeuri solide Chișinău"

Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Primarul general, Ion Ceban, a avut astăzi o întrevedere cu Serghei Pușcuța, Ministrul Finanțelor, în scopul implementării proiectului „Deșeuri solide Chișinău", cu finanțare din partea BERD și BEI, inclusiv parte de grant, aprobat recent de CMC. 

În baza suportului oferit de către cele două instituții bancare europene, în cadrul Proiectului „Deșeuri solide Chișinău" vor fi realizate lucrări privind recultivarea gunoiștii provizorii de la Ciocana, securizarea poligonului de la Țânțăreni în corespundere standardelor UE; investiții în renovarea infrastructurii comunei Țânțăreni; modernizarea parcului de autospeciale cât și a infrastructurii pentru transportarea deșeurilor din oraș; reabilitarea stației de transfer și instalarea unei linii de sortare a deșeurilor reciclabile, colectate separat.

Primarul general, Ion Ceban, a declarat că proiectul „Deșeuri solide Chișinău" este unul de importanță vitală pentru capitală, astfel că modernizarea serviciului de colectare, transportare și depozitare a deșeurilor este iminentă.  „Sunt necesare reforme și schimbări, inclusiv din partea Primăriei, prin gestionare eficientă, cât și din partea cetățenilor, prin conștientizarea că trebuie să ne gândim și la perspectiva ecologică a acestui oraș: aer, apă, poligoane modernizate, adică ce resurse vom lăsa urmașilor. Gunoiul generat de fiecare dintre noi: autorități, agenți economici, familii, întreaga comunitate trebuie să fie sortat cât mai mult, pentru reciclare și depozitat cât mai puțin", a subliniat primarul. 

Planul general de finanțare al proiectului prevede:  

- Împrumut BERD - 9,0 mil. Euro; 

- Împrumut BEI - 9,0 mil. Euro, ce urmează să vină la Primărie drept credit nerambursabil prin intermediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, ca parte integrantă a Proiectului de Gestionare a Deșeurilor pe țară; 

- Grant - 5,0 mil. Euro; 

- Finanțare municipală a proiectului - 7,96 mil. Euro, din care au fost deja investiți 1,5 mil. Euro; 

- Suport tehnic al proiectului - 0,85 mil. Euro.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!