Peste 6000 de polițiști monitorizează respectarea ordinii la scrutinul de astăzi
09:05 | 01.11.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Peste 6000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt implicați în păstrarea ordinii publice la scrutinul de astăzi, comunică MOLDPRES.
Șeful adjunct al IGP, Marin Maxian, a menționat în cadrul unui briefing că, în dimineața curentă, la câteva secții de votare din țară au fost înregistrate situații mai tensionate, iar în preajma unei secții de vot din localitatea Varnița un cetățean a aplicat spray lacrimogen.
„În zilele de vineri și sâmbătă, oamenii legii au fost implicați în transportarea documentației și buletinelor de vot către birourile electorale. Pe timpul nopții, polițiștii au asigurat pază secțiilor de votare, care și-au început activitatea la ora 7.00″, a spus Maxian.
El a precizat că o situație specială este înregistrată la Varnița, unde mai multe persoane încearcă să blocheze accesul celor care vin să voteze. „În prezent, accesul la secția de votare este asigurat. Totuși, oamenii se manifestă agresiv. Am avut un incident în urma căruia au fost folosite gaze lacrimogene. Persoana este reținută și urmează să-i calificăm juridic acțiunile. Orice acțiune de blocare se consideră ilegală”, a conchis Maxian.
Șeful adjunct de la IGP a specificat că, pe tot parcursul zilei de astăzi, polițiștii se vor afla în raza a 100 de metri de la fiecare secție de votare. El a îndemnat cetățenii la un proces de vot calm, iar în cazul în care vor asista la anumite incidente – să contacteze poliția, pentru a documenta situațiile și pentru a aplica sancțiuni.
foto: canal3.md