ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea țării s-a întrunit în ședință

13:43 | 02.11.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a participat astăzi la discuțiile în formatul tradițional cu președintele țării, Igor Dodon, și speakerul Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Conducerea țării a evaluat modul în care s-a desfășurat scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020 și s-a discutat despre cele mai importante evenimente consumate săptămâna trecută, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul declarațiilor pentru presă, prim-ministrul a mulțumit cetățenilor pentru prezența masivă la vot, dar și funcționarilor electorali și observatorilor pentru asigurarea unor alegeri corecte. „Din suflet țin să mulțumesc cetățenilor care și-au îndeplinit datoria civică. Astfel, am reușit să trecem peste această primă probă a examenului responsabil pentru Republica Moldova. Mulțumesc funcționarilor electorali care și-au îndeplinit misiunea cu brio, în pofida riscurilor legate de pandemie, dar și observatorilor care au monitorizat alegerile", a spus premierul.

Șeful Executivului a vorbit și despre pregătirile pentru organizarea turului II al alegerilor prezidențiale, care se va desfășura pe 15 noiembrie. În acest sens, Ion Chicu a menționat că Guvernul va acorda suportul necesar Comisiei Electorale Centrale pentru asigurarea corectă și transparentă a scrutinului, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție impuse de pandemie.

Premierul a declarat că în cele 754 de instituții școlare din țară care au oferit spații pentru birouri electorale, astăzi procesul educațional se desfășoară de la distanță. În celelalte școli, învățământul continuă în regim normal. Același algoritm se va aplica și a doua zi după cel de-al doilea tur de scrutin.

Prim-ministrul a declarat că Guvernul a achitat pentru luna octombrie toate plățile. În special, Ion Chicu s-a referit la suma de 600 de milioane de lei achitați Băncii Naționale a Moldovei, alte peste 600 de milioane de lei au fost alocate pentru suportul unic pentru pensionari și beneficiari de prestații sociale. Totodată, s-a onorat fără întârziere și primul salariu majorat cu 30% al cadrelor medicale.

Ion Chicu a menționat necesitatea de a duce la bun sfârșit proiectul „Drumuri Bune".

„Situația în raioanele care săptămâna trecută raportau probleme la acest capitol: Glodeni, Soroca și Hâncești, acum este mai bună. Din discuțiile cu reprezentanții ASD și MEI, se lucrează intens. Sper foarte mult că etapa care este planificată pentru acest an va fi finalizată, iar anul viitor să continuăm cu următoarea etapă", a precizat oficialul. 

Șeful Executivului a vorbit și despre graficul noului program cu FMI. După turul II al alegerilor prezidențiale, Guvernul va înainta Parlamentului proiectul de lege de consolidare a independenței BNM.

La fel, Executivul este pe ultima sută de metri cu proiectul politicii bugetar fiscale pentru 2021, unde vor fi incluse unele modificări, astfel încât Proiectul de lege care va fi aprobat de Guvern, să corespundă așteptărilor și, în primul rând, oamenilor de afacere.

Prim-ministrul a vorbit la final despre starea de sănătate a maestrului Nicolae Botgros, după ce maestru s-a infectat cu virusul Covid-19. „Am primit vești de la doamna ministru Dumbrăveanu. Starea de sănătate a maestrului Nicolae Botgros se îmbunătățește. Ne rugăm Domnului să fie tot bine, iar maestrul să revină cât mai curând posibil și să ne bucure cu talentul și măiestria sa divină", a declarat Ion Chicu.

foto: Guvern

img20008680

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!