Poetul Andrei Ciurunga a fost comemorat la 100 de ani de la naștere
14:20 | 02.11.2020 Categorie: Cultură
Chișinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a organizat recent vernisarea expoziției de carte și medalionul literar „Centenar. Andrei Ciurunga, poetul temnițelor comuniste”, informează MOLDPRES.
Expoziția conține cărți ale lui Andrei Ciurunga (inclusiv placheta de debut a poetului, ”Melancolie”, semnată cu pseudonimul Robert Cahuleanu și publicată la Cahul în 1936), fotografii, scrisori, piese de artă plastică etc. În cadrul evenimentului, a avut loc lansarea cărții ”Corespondență Andrei Ciurunga-Constantin Reabțov” (editor: Ionel Novac, București, 2020) și vizionarea filmului ”Andrei Ciurunga”, pe care l-a realizat Valeriu Clapco (muzeograf) în timpul vizitei pe care i-au făcut-o Mihai Cimpoi și Gheorghe Cincilei lui Andrei Ciurunga, la București.
Criticul literar Lucia Țurcanu, director adjunct al Muzeului Național de Literatură ”Mihail Kogălniceanu”, a menționat că, născut la Cahul la 28 octombrie 1920, refugiat la Brăila în 1944, apoi stabilit la București, deținut la Jilava și în lagărele „cumplitului Canal” (1950-1954), pentru „crima de uneltire împotriva păcii”, apoi la Balta Brăilei și Gherla (1958-1964) pentru că a lăsat să circule poemele concepute la Canal, Andrei Ciurunga (la naștere, Robert Eisenbraun), cunoscut și ca Robert Cahuleanu (pseudonim la care i s-a „sugerat” să renunțe în 1946, pentru că orașul Cahul nu mai făcea parte din România), a publicat în timpul vieții peste douăzeci de volume de versuri. ”Rămâne în istoria literaturii române, în primul rând ca un poet al detenției, mai ales prin decastihuri – poezii compuse în gând, în închisoare, având numai două rime; primul vers al mai multor poeme l-a cusut în căptușeala unui pieptar, reușind ulterior să reconstituie poemele după aceste versuri-cheie”, a subliniat Lucia Țurcanu.
În context, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a afirmat că Andrei Ciurunga este un nume de referință în literatura română și în istoria rezistenței anticomuniste. El a precizat că la Cahul va fi dezvelit un bust al regretatului poet.
La rândul său, Vasile Malanețchi, unul din curatorii expoziției, a subliniat că împlinirea unui secol de la nașterea scriitorului Andrei Ciurunga este un eveniment ce nu putea fi trecut cu vederea.
”Prin expoziția și medalionul literar ce i le-am consacrat, am încercat să ne onorăm datoria față de un merituos înaintaș. Propriu-zis, expoziția „Un poet al temnițelor comuniste. Centenar Andrei Ciurunga” reprezintă o reconstituire a destinului de scriitor-martir al celui care, pe drept cuvânt, poate fi considerat un erou al culturii și care, alături de poeții Radu Gyr și Nichifor Crainic, au constituit veriga subțire a rezistenței antitotalitare împotriva regimului comunist instaurat în România postbelică. În cadrul expoziției am valorificat plenar o donație mai veche către muzeu a scriitorului Chiril Aldea-Cuțarov, fost coleg de liceu al lui Andrei Ciurunga, care ne-a oferit pentru păstrare scrisorile și cărțile primite de la prietenul său, file de manuscris, extrase din ziare și reviste, în care poetul și-a publicat textele. Printre acestea se află și un petec de pânză, rupt dintr-o cămașă de deținut politic, pe care e cusut cu acul textul unei poezii scrise de A. Ciurunga în penitenciar”, a emarcat Vasile Malanețchi.
La sfârșitul manifestării, directorul instituției, scriitoarea Maria Șleahtițchi, a atras atenția că expoziția conține documente inedite, care abia urmează să fie valorificate. ”Ne bucură prezența în expoziție a lucrării Luminiței și Sava Mihailicenco, fiică și tatăl, amândoi pictori, lucrare care constituie al doilea centru ideatic al expoziției. Vom fi bucuroși ca, la închiderea expoziției, să transmitem în custodie temporară o parte din această expoziție la Cahul, baștina lui Andrei Ciurunga”, a mai spus Maria Șleahtițchi.
Expoziția va fi deschisă până la 10 ianuarie 2021.