ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Ion Chicu a întreprins o vizită de lucru în raionul Criuleni

16:41 | 05.11.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a întreprins astăzi o vizită de lucru în raionul Criuleni unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale de nivelul I și II, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul discuțiilor au fost abordate cele mai importante probleme confruntate de cetățenii de aici, cum ar fi cele legate de domeniul agricol, situația pandemică, aprovizionare cu apă și conectarea la rețelele de canalizare, calitatea proastă a drumurilor, sau tergiversarea lucrărilor de construcție a unei stații de epurare din regiune.

Premierul a relatat celor prezenți la întrunire despre acțiunile întreprinse la nivel central până în acest moment în vederea combaterii pandemiei, dar și menținerii unui echilibru financiar în toate domeniile vieții economice și sociale. În acest context, prim-ministrul a declarat că Guvernul își va onora în continuare toate obligațiile bugetare față de cetățeni.

Șeful Executivului a menționat că, în ciuda tuturor provocărilor, investițiile în infrastructura țării vor continua și anul viitor. În plus, premierul Chicu a subliniat faptul că în 2021 banii alocați pentru reparația drumurilor vor putea fi gestionați de autoritățile locale conform priorităților.

A fost discutată și necesitatea de a identifica un teren pentru construcția platformei industriale multifuncționale din Criuleni.

„Avem viziuni cum am putea să dezvoltăm regiunea prin crearea acelei platforme industriale multifuncționale. Sunt sigur că astfel o să putem atrage aici potențiali investitori. Este necesar să găsim cât mai rapid un teren pentru amplasarea PIM pentru a revitaliza economia în raionul Criuleni", a spus Ion Chicu.

După ședință, prim-ministrul a discutat despre inițiativa APL de a crea, în clădirea fostei școli profesional-tehnice, un incubator de afaceri în regiune. Alte două clădiri, conducerea raionului a venit cu propunerea de a fi transformate în locuințe sociale.

Ulterior, Ion Chicu a vizitat edificiul fostei maternități din raion. Autoritățile din Criuleni au informat premierul că pe această platformă ar putea fi înființat un Centru regional pentru bătrâni.

Prim-ministrul a vizitat și stația de epurare din oraș a cărei construcție a început încă în anul 2004. Un an mai târziu a fost procurat și echipamentul necesar - în sumă de 18 milioane de lei, dar așa și nu e funcțională nici până astăzi. Astfel, conducerea raionului Criuleni a venit cu solicitarea ca pentru anul viitor să fie prevăzute mijloace financiare suplimentare în buget pentru finalizarea proiectului.

foto: Guvern

img20008769

img20008769

img20008769

img20008769

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!