ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Banca Națională a aprobat designul pentru moneda „Medicul meu - eroul meu”

17:12 | 09.11.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Banca Națională a Moldovei (BNM) a aprobat conceptul de design al  monedei comemorative dedicate medicilor, „Medicul meu - eroul meu”, care a fost selectat din lucrările propuse de către cetățeni. Proiectele de design au fost evaluate de o comisie formată din experți de la BNM, Comisia Națională de Heraldică, Uniunea Artiștilor Plastici, Muzeul Național de Istorie a Moldovei ş.a., transmite MOLDPRES.

„Totodată, au fost colectate opinii, în cadrul unor focus-grupuri, de la specialiști din domeniu: Agenția Națională de Sănătate Publică; Institutul de Medicină Urgentă; Spitalul Clinic Republican; Spitalul Municipal ”Sfânta Treime”; Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale;  Compania Națională de Asigurări în Medicină; Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” etc. Astfel, la comisia de selecție au ajuns 25 de concepte care au corespuns criteriilor, fiind alese opt lucrări, prezentate spre consultare și specialiștilor din domeniul sănătății”, indică BNM.

În final, s-a optat pentru lucrarea semnată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Proiectul de design reprezintă imaginea a doi medici pe fundalul hărții Republicii Moldova, redând neprețuita dedicație a lucrătorilor medicali din țara noastră.

Conceptele de design au venit din partea cetățenilor după ce, în vara anului curent, Comitetul executiv al BNM a decis să dedice o monedă lucrătorilor din domeniul sănătății și a invitat publicul să participe la elaborarea design-ului. Criteriile de bază pentru selectarea conceptelor au fost originalitatea, creativitatea și coerența elementelor de design, astfel încât să fie posibilă executarea acestora pe suprafața monedei. Fiecare participant a putut prezenta un singur concept, fiind obligat să respecte drepturile de autor și cele conexe.

Moneda „Medicul meu – eroul meu” va fi bătută în argint.

Foto: BNM

img20008873

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!