ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Departamentul de Stat al SUA obstrucționează accesul lui Joe Biden la mesajele de la lideri străini

11:44 | 12.11.2020 Categorie: Externe

Washington, 12 nov. /MOLDPRES/. O mulțime de mesaje de la lideri străini adresate președintelui ales al SUA, Joe Biden, se află la Departamentul de Stat, dar administrația Donald Trump îl împiedică pe politicianul democrat să aibă acces la ele, au declarat miercuri pentru CNN surse diplomatice americane apropiate acestui dosar, informează AGERPRES și MOLDPRES.

În mod tradițional, Departamentul de Stat sprijină corespondența cu președintele ales, motiv pentru care multe ţări au început să trimită în weekend mesaje la sediul diplomației americane.

Însă Biden a fost obstrucționat de administrația Trump să aibă acces la resursele Departamentului de Stat, întrucât președintele în exercițiu refuză să recunoască victoria lui Joe Biden în alegerile din 3 noiembrie. Astfel, zeci de mesaje adresate lui Biden nu au ajuns încă la destinatar.

Echipa lui Joe Biden se află în contact cu guverne străine fără implicarea Departamentului de Stat şi Biden a avut numeroase convorbiri telefonice cu diverși lideri, printre care cancelarul german Angela Merkel şi premierul canadian Justin Trudeau. Aceste convorbiri s-au desfășurat însă fără sprijinul logistic al Departamentului de Stat.

''Ei (membrii echipei lui Joe Biden) ar prefera să utilizeze resursele Departamentului de Stat'', a spus o sursă apropiată acestui dosar.

Mai mult, secretarul de stat Mike Pompeo a refuzat marți să recunoască victoria lui Biden în scrutinul prezidențial, afirmând că "va exista o tranziție lină către a doua administrație Trump", ceea ce a agitat şi mai mult mediul diplomatic, potrivit sursei citate.

Joe Biden nu primește nici informările zilnice de la serviciile de informații, iar dacă administrația Trump continuă să blocheze o tranziție tipică până în jurul zilei învestiturii (20 ianuarie), există temeri că administrația Biden se va confrunta cu o mare provocare pentru a-şi prelua oficial mandatul. În trecut, Departamentul de Stat a facilitat procesul de tranziție administrativă post-alegeri.

foto: politico.com

img20008944

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!