ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost lansat ghidul vinului bun din Moldova — Fine Wine Guide 20-21

10:27 | 12.11.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. A treia ediție a ghidului vinurilor bune din Moldova, Fine Wine Guide 20-21, a fost scoasă de sub tipar. Publicația este semnată de Andrei Cibotaru, autor al blogului de vinuri www.finewine.md și degustător la mai multe concursuri internaționale de vin, transmite MOLDPRES.

Ghidul descrie 50 de vinuri, de la peste 20 de crame moldovenești. „Este o selecție non-ierarhică, un îndrumar în lumea vinului bun din Moldova. În premieră, Fine Wine Guide conține și o selecție de cinci divinuri, precum și o rubrică separată dedicată eno-turismului din Moldova. La fel, aici sunt descrise istoriile a câtorva “ambasadori ai vinului”, sunt informații despre soiurile de struguri din Moldova și despre zonele vitivinicole”, conform finewine.md.

Ghidul este scris în limbile română și engleză. “A fost un an dificil din toate punctele de vedere pentru sectorul vitivinicol. Iarna a trecut fără zăpadă, iar primăvara a venit cu episoade de îngheț și apoi cu grindină. Vara și debutul toamnei au fost dominate de secetă severă. Toate au culminat cu cea mai mică recoltă de struguri din ultimii zece ani. Toate speranțele sunt ațintite acum în crame, acolo unde se naște vinul nou. Va fi oare roada mai mică din 2020 de o calitate mai mare?”, notează autorul Andrei Cibotaru.

Ghidul a fost editat într-un tiraj de trei mii de exemplare, urmând să fie distribuit în vinoteci, restaurante, vinării, la pensiuni turistice, la concursuri de vinuri și evenimente de promovare a Vinului Moldovei. Varianta electronică va fi publicată ulterior pe site-ul www.finewine.md.  

Fine Wine Guide a fost tipărit cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului și al Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID și Guvernul Suediei. Partener general al proiectului este o rețea comercială.

Foto: finewine.md

img20008946

img20008946

img20008946

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!