ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rezultatele oficiale preliminare: Maia Sandu 57,74%, Igor Dodon 42,26%

10:02 | 16.11.2020 Categorie: Politică

Chișinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală /CEC/ a prezentat astăzi rezultatele oficiale preliminare ale turului doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Astfel, la procesarea a 2142 de procese verbale (99.95%), candidatul Maia Sandu a acumulat 57,74 la sută, adică peste 942 mii de voturi, iar candidatul Igor Dodon, 42,26 la sută, adică peste 690 mii de voturi, transmite MOLDPRES.

Membrul CEC, Vladimir Șarban, a declarat că la turul doi al alegerilor prezidențiale au participat peste 1 631 mii de alegători.

Potrivit lui Șarban, în turul doi s-a înregistrat o mobilizare maximă pe toate segmentele de vârstă care au participat la alegeri, cel mai activ fiind segmentul de populație cu vârsta cuprinsă între 56-70 de ani. „Astfel, pe segmentul de vârstă 18-25 de ani au participat 8,4 la sută din cei înscriși pe listele electorale, pe segmentul de vârstă 26-40 de ani au participat 25 la sută, la fel, pe segmentul de vârstă 41-55 de ani au participat 25 la sută, iar pe segmentul de populație cu vârsta mai mare de 71 de ani au participat peste 10 la sută. Cei mai activi au fost alegătorii cu vârsta cuprinsă între 56-70 de ani, unde au participat peste 32 la sută din cei înscriși în listele electorale” a spus Șarban.

De asemenea, acesta a declarat că s-a înregistrat cea mai mare participare la vot a cetățenilor moldoveni cu domiciliul peste hotarele Republicii Moldova. „ În cele 139 de secții de votare organizate peste hotare au votat 260 069 de cetățeni moldoveni, cel mai mare număr de participanți la vot înregistrat vreodată”, a specificat Șarban.

În turul doi al alegerilor prezidențiale au participat 240 de observatori naționali și internaționali, care au înregistrat 324 de incidente „relativ” minore.

Conform Codului electoral, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.

Comisia Electorală Centrală are la dispoziție 5 zile pentru a întocmi un proces-verbal de totalizare a alegerilor, ulterior, în termen de 3 zile de la data semnării acestuia, va prezenta Curţii Constituționale un raport privind rezultatele scrutinului prezidențial, care validează alegerile. Candidatul a cărui alegere a fost validată, depune jurământul în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri.

img20009036

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!