ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe strada Albișoara din Chișinău va circula o nouă linie de troleibuz

10:18 | 16.11.2020 Categorie: Societate

Chișinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat astăzi, la ședința on-line a serviciilor municipalității, că pe strada Albișoara din capitală va circula o nouă linie de troleibuz, care va face legătura dintre sectoarele Botanica și Buiucani, transmite MOLDPRES.

Potrivit lui Ceban, zece troleibuze vor circula pe această rută. „Pe strada Albișoara vom deschide o nouă linie de transport public, zece troleibuze care vin din Riga e posibil să meargă pe aici”, a declarat Ceban.

Responsabili din cadrul Primăriei au declarat că se ia în considerare circulația troleibuzelor pe străzile Cuza Vodă, Valea Crucii și Grenoble. Până miercuri, 18 noiembrie, se va stabili itinerarul exact al acestora.

De asemenea, edilul capitalei a menționat că strada Albișoara va fi dată în curând în exploatare integral și că vor fi instalate alte noi trei stații de așteptare.

img20009040

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!