În municipiul Chișinău vor apărea încă două grădinițe
09:50 | 17.11.2020 Categorie: Societate
Chișinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Direcția generală educație tineret și sport a municipiului Chișinău va reorganiza în această lună Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” în Complex Educațional, unde va funcționa inclusiv o nouă grădiniță, Tot în noiembrie, în sectorul Botanica va fi deschisă Grădinița nr. 79, care va dispune de șase grupe pentru 140 de copii, transmite MOLDPRES.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat astăzi, pe rețelele de socializare, că în cadrul Complexului Educațional „Mihail Lomonosov” va funcționa o grădiniță cu o capacitate de o sută de locuri pentru copii cu vârstele 3-7 ani.
În același timp, edilul afirmă că a cerut responsabililor din Direcția educație un plan de acțiuni pentru a creștere numărul de locuri în grădinițe. „Vreau să vedem câte grădinițe putem deschide anul viitor și câte locuri ar putea fi create, în contextul centrelor educaționale complexe, utilizând infrastructura existentă”, a spus Ceban.
În anul curent, Direcția generală educație tineret și sport a deschis patru grădinițe noi și a adăugat 68 de grupe la cele deja existente.