Un liceu din raionul Sângerei este eficientizat energetic cu susținerea UE
13:10 | 18.11.2020 Categorie: Regiuni
Chișinău, 18 nov. /MOLDPRES/. În satul Flămânzeni, raionul Sângerei, sunt în plină desfășurare lucrările de sporire a eficienței energetice a Gimnaziului „Iurie Boghiu”, cu sprijinul Uniunii Europene. Lucrările au demarat în luna octombrie 2020 și urmează să fie finalizate în decurs de 12 luni, transmite MOLDPRES cu referire la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Un grup de experți ai ADR Nord a monitorizat ieri procesul de execuție a lucrărilor. Șeful Secției management integrat al proiectelor, Constantin Bândiu, a constatat la fața locului că etapa inițială a lucrărilor decurge în corespundere cu graficul de execuție.
Ca urmare a măsurilor de eficiență energetică, peste 320 de elevi și 30 de profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil. „Gimnaziul va beneficia de măsuri precum reabilitarea acoperișului, izolarea pereților clădirii, înlocuirea geamurilor, reabilitarea sistemului de încălzire, asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din școală, renovarea facilităților sanitare în interiorul instituției etc. În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie la Gimnaziul din satul Flămânzeni se va reduce, potrivit estimărilor, cu 552 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 118 tone”, conform ADR Nord.
Costul total al lucrărilor de construcție în cadrul acestui proiect se cifrează la 16,94 milioane de lei, din care 16,72 milioane de lei reprezintă finanțarea Uniunii Europene, prin intermediul ADR Nord, și 217,890 de lei - cofinanțarea din partea Consiliului raional Sângerei.
Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului "Iurie Boghiu" din satul Flămânzeni” este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.
foto: ADR Nord