ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare

16:18 | 18.11.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit astăzi în ședință, în cadrul căreia a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămâni, informează MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.

În săptămâna curentă, deputații se vor convoca în ședințe plenare joi și vineri, cu începere de la ora 10.00. Agenda ședințelor cuprinde peste 25 de proiecte de legi și hotărâri.

Parlamentarii vor examina mai multe proiecte de lege pentru ratificarea unor Acorduri, inclusiv Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică.

De asemenea, Acordul de finanțare (a treia finanțare adițională) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ”Agricultura competitivă”, precum și proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă în vederea realizării Proiectului „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (IFAD VIII)”. La fel, și proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ”Îmbunătățirea drumurilor locale”.

În ordinea de zi sunt incluse mai multe proiecte sociale, inclusiv, privind fondurile de pensii facultative, pentru modificarea Legii ocrotirii sănătății, pentru modificarea Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice etc.

Reprezentanții mass-media vor putea urmări ședințele din sala pentru conferințe de presă, cu respectarea măsurilor de protecție, precum și online pe site-ul Parlamentului și pe paginile oficiale ale instituției de pe rețelele de socializare.

img20009119

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!